El este copilul-minune al României, la doar 13 ani! Robert Niculae a cucerit SUA cu lucrările sale. „Este o minune!”

Robert Niculae, un român în vârstă de doar 13 ani, a obținut locul al doilea la un prestigios concurs de pictură din New York, datorită talentului său remarcabil în pictură. El a fost inspirat de bisericile românești, care i-au servit ca subiect de creație. Robert a fost selectat în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, organizată de Fundația Dan Voiculescu. La vârsta de doar 8 ani, el și-a descoperit pasiunea pentru arta picturii. De atunci, creațiile sale au atras aprecierea criticilor de artă, a artiștilor plastici și a colecționarilor din întreaga lume.

Robert Niculae este elev la Liceul „Nicolae Steinhardt” din București și frecventează cursurile Școlii de Artă nr. 3. De-a lungul parcursului său, a luat parte la diverse expoziții colective desfășurate la instituții precum Muzeul Țăranului Român, UNARTE, Palatul Mogoșoaia, Biblioteca Metropolitană sau Muzeul Marinei Române.

„Când eram mic, eram foarte atras de clădirile din Sighișoara, de arhitectura lor, de cât de vechi erau și am zis de ce nu ? Să încep să pictez din ele, din ce mi-a rămas în cap”, a dezvăluit Robert Niculae, potrivit antena3.ro

Robert este o adevărată bucurie pentru părinții săi, fiind mereu alături de ei în această călătorie a vieții.

„Pentru noi, ca părinți, este o minune. Ne-a surprins tot timpul. Până la 8 ani nu a avut treabă cu pictura, deși învățătoarea ne spunea că are talent”, a declarat Iuliana Niculae, mama tânărului, conform aceleași surse.

Citește și: UN SALARIAT A MINȚIT CĂ ÎL DOARE SPATELE ȘI ȘI-A LUAT CONCEDIU MEDICAL, DAR A FOST PRINS ÎN SUPERMARKET, CĂRÂND UN BAX CU APĂ. IREAL CE A URMAT

Robert face performanță printre artiști la doar 13 ani

Recent, tânărul a obținut locul doi la expoziția organizată de Artio Gallery din New York, cu o lucrare de artă care redă frumusețea Mănăstirii Radu Vodă. La această expoziție au participat pictori din diverse țări și de toate vârstele.

„Am folosit aici diferite culori. Este ca la impresionism … pictorii făceau schița afară și o continuau la atelier. M-am jucat un pic cu culorile. Am pus roșu, mov…”, a a mai dezvăluit Robert.

Aflat în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, coordonată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, tânărul artist își dorește să devină o sursă de inspirație pentru alți tineri, încurajându-i să își urmeze pasiunile.

„Chiar înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mă gândeam să ajung și aici, dar uite că a dat Dumnezeu și Doamne-ajută să ajung în continuare …”, a mai spus adolescentul.

Citește și: ȘOFERII DIN ROMÂNIA CÂȘTIGĂ MAI MULT DECÂT PREFECȚII! CE SALARIU POATE AVEA UN ȘOFER LA O FIRMĂ DIN ROMÂNIA

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Gandul.ro
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi