Acuzaţii de „blat” la Asia Express. Concurentele au izbucnit la Antena 1: „Normal că le-a dat lor”

Acuzaţii de "blat" la Asia Express. Concurentele au izbucnit la Antena 1: "Normal că le-a dat lor"
Acuzaţii de "blat" la Asia Express /Foto: Captură Antena 1

Un nou sezon Asia Express a luat stratul, iar cele nouă echipe curajoase au pornit într-o cursă nebună, pe Drumul Zeilor. Probele sunt dificile, iar una dintre ele a adus o dispută între două dintre echipe și chiar s-au făcut acuzații de „blat”. Care este echipa care s-a simțit neîndreptățită și de ce?

Noul sezon Asia Express îi aduce pe concurenții curajoși îi ipostaze grele. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare asigurate, aceștia vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de kilometri, din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia, Bali fiind destinația marii finale a sezonului 7. Însă, până acolo, toți au de trecut probe grele, iar una dintre ele a fost cea de arat cu bivolii. Proba a adus chiar și tensiuni între două echipe.

(CITEȘTE ȘI: Betty Salam a fost descalificată de la Asia Express 2024. Irina Fodor a explicat motivul)

Acuzaţii de „blat” la Asia Express

Întrecerea de la proba de arat cu bivoli a adus tensiuni mari între două echipe de la Asia Express, sezonul 7. Carmen Negoiță și sora sa au jucat împotriva echipei formate din Anca Țurcașiu și actrița Andreea Samson. Cel două perechi s-au întrecut pe traseul anevoios, iar cursa dintre ele a fost una foarte strânsă. Echipele au fost umăr la umăr, fapt ce a făcut ca finalul cursei să aducă și acuzații de „blat”.

Așa cum spuneam, întrecerea celor două echipe a fost la secundă, iar la final părea că ambele au ajuns în același timp. Acesta a fost și motivul pentru care a fost nevoie de un juriu, care în cele din urmă le-a declarat câștigătoare pe Carmen Negoiță și pe sora acesteia. Cele două s-au bucurat de victorie, însă rivalele le-au contestat reușita.

„Era foarte greu și să tragi și să împingi pentru că trebuia să dai direcție din ambele sensuri. Cel care împingea risca să se lovească cu el peste picioare. (…) Păi era lângă ele, normal că le-a zis lor. Am ajuns în același timp”, a povestit, dezamăgită, Andreea Samson.

Ei bine, deși Andreea și Anca au făcut acuzații de „blat” și au considerat că echipa adversă a primit victoria doar pentru că se afla mai aproape de jurat, realitatea este alta. Deși cele două echipe au fost foarte aproape una de alta, pe ultima sută de metri, echipa lui Carmen Negoiță a reușit să avanseze și să treacă prima linia de final.

Echipa lui Carmen Negoiță a câștigat proba /Foto: Captură Antena 1

„A trebuit să tragem cu toată disperarea. Ce am urlat, nu știu ce am făcut. La final, ne aștepta un domn cu plicul. Avea dreptate persoana care a jurizat această întrecere, bineînțeles. Pentru că tu ești acolo să tragi bivolul, nu să te uiți la X și Y”, au spus Carmen Negoiță și sora sa.

(VEZI ȘI: Cum au ajuns Nicolai Tand şi Sorin Brotnei să plece împreună în Asia Express: „Formăm un cuplu puternic”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!