Philip Albu s-a înscris în Parlament! ”M-am înscris la doamna Șoșoacă, ca să reprezint tineretul”+ ”Nu m-aș vedea chiar Președintele țării”

Philip Albu de la ”Puterea Dragostei” are planuri mărețe! Nu doar că se bate la pumnul gol în gale și se antrenează de două ori pe zi, însă tânărul s-a înscris și în…Parlament! Dovadă că are foarte multă încredere în el, sportivul vrea să facă nenumărate schimbări pentru tinerii români, iar CANCAN.RO a aflat ce pune la cale. Citiți cu atenție, este vorba despre Diana Șoșoacă!

Philip Albu de la ”Puterea Dragostei” a dus luptele la alt nivel, iar acum a ajuns să se bată la pumnul gol, realizare de care este foooarte mândru.

”Eu mă bat la pumnul gol. Am trecut de RXF, mă bat la pumnul gol, unde bătăile sunt mult mai periculoase, acolo poți să și mori. Aici, la RXF, este MMA, este cu mănușă, dar la pumnul gol orice lovitură poate fi fatală. Am dat level up, mă bat mai agresiv și nu toată lumea se bate în așa ceva. De asta m-am și băgat, ca să fiu primul și ultimul care face așa ceva din România.

Dacă aș intra în RXF, ar fi fix pe domeniul meu și aș intra, da, nu mi-e frică de nimeni și de nimic! De acum 4 ani am tot încercat să mă bat cu Iancu, cu Neveu, dar nu s-a făcut nimic. Mai erau și alții care voiau cu mine, dar și ei la fel, tot papagali!

Am ales să mă bat cu profesioniști decât să am palmares de Tik Tokeri! Să zic că am profesioniști, nu Tik Tokeri! Vă dau peste nas! Ultimele meciuri ale mele am dat K.O., în 7, 5 și 30 de secunde. Bătaia la pumnul gol este foarte periculoasă. E ca bătaia pe stradă, dar cu reguli.

Cu banii câștigați însă, m-am plimbat, m-am distrat. Am investit în mine, pentru că mă antrenez de două ori pe zi.”, spune Philip Albu, prezent la gala RXF.

Philip Albu se vrea în Parlament!

(NU RATA: Jador, noi declarații după ce Albu Philip a sărit să-l ia la bătaie la Gala RXF. Decizia pe care a luat-o manelistul: „N-am nevoie să merg să mă bat pe o sumă infimă”)

Philip Albu s-a înscris în Parlament

Nu doar că este foarte concentrat pe sport și se antrenează intens, însă Philip vrea să aducă o schimbare și în rândul tinerilor la început de drum, care nu se pot pregăti suficient.

”Din păcate, sportul la noi în țară este plătit foarte prost și de aceea m-am înscris în Parlament. M-am înscris la doamna Șoșoacă, ca să reprezint tineretul și sportivii, copiii care nu își permit să plătească antrenamentele. Dacă duminică la alegeri câștigă doamna Șoșoacă, o să fiu în Parlament!

Nu m-aș vedea chiar Președintele țării, pentru că ar însemna prea multe, dar cine nu ar vrea?! Dacă aș fi Președinte, aș vrea să se investească în tinerii sportivi, în animale și în oamenii care nu pot să muncească să aibă toți casa lor”, încheie Philip, pentru CANCAN.RO.

Philip vrea să ajute tinerii sportivi. (SURSA: ARHIVĂ PERSONALĂ)

(VEZI ȘI: Philip de la Puterea Dragostei l-a dărâmat cu un singur pumn! ”I-am dat de a luat somn!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...