Dani Boy i-a recunoscut în față Mădălinei de la Insula Iubirii că a înșelat-o! Reacția ispitei a fost neașteptată: „Nu-mi venea să cred”

Dani Boy i-a recunoscut în față Mădălinei de la Insula Iubirii că a înșelat-o! Reacția ispitei a fost neașteptată: „Nu-mi venea să cred”
Mădălina și Dani Boy/ Sursa foto: Captură Antena 1

Mădălina Maricuț și Danny Boy și-au spus „adio”, după doar câteva luni de relație. Despărțirea a fost confirmată chiar de ispita de la Insula Iubirii, la scurt timp după ce au început să circule zvonuri conform cărora ar fi însărcinată. Deși au avut o idilă scurtă, a fost plină de năbădăi. Concurentul show-ului de pe Antena 1 i-a recunoscut în față ispitei că a înșelat-0, iar reacția sa a fost neașteptată.

Daniel Ungureanu și Maria Covasa s-au făcut remarcați în urma participării lor la Insula iubirii. Cei doi s-au supus celui mai dur test al fidelității, însă finalul nu a fost unul fericit. Atât Maria, cât și Dany Boy s-au îndrăgostit de câte o ispită de pe insulă. După terminarea filmărilor din Thailanda, cei doi au decis să se despartă – după o relație care a durat 5 ani – și să își îndrepte atenția către noile cuceriri.

Citește și: Dani Boy a vrut să se împace cu Maria, în timp ce era într-o relație cu Mădălina! Dezvăluiri uluitoare: ”Am poze în telefon”

Cum a reacționat Mădălina când Dani Boy i-a spus că a înșelat-o

La finalul competiției Insula Iubirii, Mădălina Maricuț și Daniel Ungureanu au plecat împreună și au început o relație care a durat aproximativ jumătate de an. Cei doi au avut o idilă scurtă, dar plină de năbădăi, cu împăcări și despărțiri.

La un moment dat, Dani Boy a înșelat-o pe ispita de la Insula Iubirii cu o altă domnișoară. Tânărul s-a simțit vinovat față de iubita lui de acea vreme și a decis să îi mărturisească adevărul. Acesta a mărturisit că Mădălina a avut o reacție neașteptată.

Inițial, Dani Boy se aștepta ca anunțul despre infidelitate să o enerveze la culme pe iubita sa. Totuși, tânărul a mărturisit că Mădălina nu a țipat deloc și a fost extrem de calmă. Mai mult decât atât, nici măcar nu s-au certat pe acest subiect.

„În momentul în care ne-am împăcat, mă simțeam vinovat și nu puteam să trăiesc așa. Sincer, reacția Mădălinei în momentul în care i-am spus că am înșelat-o, nu știu, a fost de neprețuit. Adică a fost ceva wow, nu mă așteptam. Efectiv a fost foarte calmă, foarte liniștită. Nu-mi venea să cred. Și spunea că oarecum știa, oarecum, adică a fost foarte liniștită și asta mi-a plăcut maxim. Nu m-a certat, nu a țipat la mine. Chiar a fost… nu mă așteptam la discuția pe care am avut-o, atât de liniștită și calm (…) Nu am avut o scuză, să zic că mamă, eram despărțiți. Pentru mine era caldă treaba. Eram certați de două zile, nu pot să zic. Am greșit, îmi asum”, a povestit Dani Boy la testimonialul de la Antena 1.

De ce s-au despărțit Mădălina și Dani Boy

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Mădălina a dezvăluit că ea și Dani Boy și-au spus „adio” după câteva luni de relație. Ulterior, fostul concurent de la Insula Iubirii a dezvăluit și motivul separării.

„Consider că relația cu Maria nu mai mergea, am vrut să încerc ceva cu Mădălina, din păcate, nu s-a putut nici cu Mădălina, am stat șase luni împreună, ne-am dat seama că nu prea avem lucruri în comun și am ales să punem punct. Amândoi am fost vinovați, și eu, și ea, am greșit și am fost vinovați. Acum consider că trebuie să ne respectăm și să ne vedem de viețile noastre și totul o să fie bine. În afara faptului că noi ne înțelegeam bine doar în pat… altceva nu a existat”, a povestit Dani în urmă cu puțin timp.

Citește și: Ce s-a întâmplat între Maria și ispita Alin, după ce s-au întors în țară: ”L-am căutat, da! I-am dat numărul de telefon”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!