Mama Adelei Popescu a împlinit 70 de ani și a fost sărbătorită de familie. Cum a filmat-o vedeta: „Îți bați joc de noi?”

Adela Popescu și Radu Vâlcan / Sursa foto: Instagram

Mare fericire în familia lui Radu Vâlcan! Adela Popescu și-a sărbătorit mama. Femeia care i-a dat viață artistei, împlinește vârsta de 70 de ani, iar acesta a fost un prilej pentru ca toată familia să se adune și să petreacă timp de calitate împreună. Adela a postat imagini și videoclipuri de la petrecere, iar noi vi le arătăm! 

Toată familia s-a reunit pentru sărbătorirea Doinei Popescu. Printre cei prezenți s-au regăsit cei doi frați mai mari ai vedetei, tatăl, verișorii și alte rude apropiate. „Doamna Doina”, așa cum Adela îi spune mereu, s-a bucurat de toată iubirea primită din partea celor dragi. 

„70 ea, 38 eu. 70 de ani de când s-a născut și 38 de când a decis să îmi arate că viața e un loc sigur, frumos, magic, în care familia e cea mai importantă. Credințe ce au ajuns să mă definească. La mulți ani, eroina noastră!”, este mesajul transmis de Adela Popescu pentru mama ei.

CITEȘTE ȘI: Mama lui Radu Vâlcan a împlinit 70 de ani. Cum arată soacra Adelei Popescu acum

Recent, pe data de 8 octombrie, vedeta și-a sărbătorit aniversarea de 38 de ani, ea și mama ei împărțind aceeași zodie, Balanța. 

De asemenea, soacra Adelei și mama lui Radu Vâlcan este născută tot toamna și a sărbătorit vârsta de 70 de ani pe data de 10 septembrie. 

Radu Vâlcan, mesaj special pentru Adela Popescu

În data de 8 octombrie 2024, Adela Popescu a împlinit 38 de ani. Ziua de naștere a fost una cu totul specială pentru că a avut parte de o petrecere surpriză din partea soțului și a celor trei băieți – Adrian, Alexandru și Andrei.

Radu Vâlcan a vrut să se asigure că este primul care îi urează „la mulți ani” soției sale. Așadar, prezentatorul de la Insula Iubirii i-a transmis un mesaj special cu o zi înainte de aniversarea ei. Totodată, el a publicat și o imagine, crezând că Adela Popescu îl va certa.

VEZI CONTINUAREA AICI: Adela Popescu a împlinit 38 de ani și Radu Vâlcan a publicat o imagine… „O să mă certe”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Gigantul unde iubitul Simonei Halep e acționar și-a mutat ofensiva spre SUA! Compania duce modelul de la București, cu investitori români!
Prosport.ro
Gigantul unde iubitul Simonei Halep e acționar și-a mutat ofensiva spre SUA! Compania duce modelul de la București, cu investitori români!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Click.ro
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Digi 24
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
Promotor.ro
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
go4it.ro
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!