Fructele românești care dispar de pe tarabe. Cultura ar fi fost decimată de o boală și acum le importăm

Foto: Profimedia

A venit toamna, iar toată lumea știe că acum este sezonul celor mai parfumate fructe. Cu toate acestea, cele românești au cam început să dispară de pe tarabe în ultima vreme. Motivul? Cultura ar fi fost decimată de o boală și acum am ajuns să le importăm din alte țări. Cum sunt afectați pomii de această bacterie și cât de mult a scăzut producția în ultimii ani?

Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că este vorba despre gutui. Aceste fructe sunt folosite de multe gospodine din România pentru diferite rețete delicioase, dar mai ales pentru dulceață, care rar lipsește din cămara românilor cu proviziile de iarnă.

Producția a fost grav afectată, iar datele de la Statistică arată că în 2023 au fost adunate de 25 de ori mai puține fructe decât în 2022. Dacă în trecut gutuile de la tarabe erau din România, acum sunt aduse din Grecia și Turcia.

Probabil că vă gândiți despre ce boală este vorba. Potrivit specialiștilor, fructele au fost afectate de bacteria Erwinia amylovora. Din 5.000 de gutui dintr-o livadă din Tulcea, aproximativ trei sferturi au fost distruse de această boală.

Este important de precizat faptul că de la noi din țară se aprovizionau Ungaria, Franța și Germania. În urmă cu trei ani, sute de tone de gutui erau trimise numai dintr-o singură livadă. Producția a scăzut în mod alarmant în anul 2024.

 „Anul trecut produceam aproape 40 de tone pe hectar dar, din cauza focului bacterian extrem de agresiv, anul acesta suntem compromiși”, a mărturisit Valentina Clocotici, administrator de livadă, potrivit stirileprotv.ro.

Citește și: Mihaela Bilic, alimentul care ține răceala la distanță în sezonul rece! Nu trebuie să ne lipsească din meniu

Cât costă un kilogram de gutui

Situația nu este roz nici în localitatea Bălăceanu, județul Buzău, acolo unde fructele sunt mici, iar multe dintre ele s-au stricat din cauza bolii, dar și a secetei. Pomii sunt distruși din cauza boblii în aproximativ trei luni de la infecție.

 „Boala provoacă pierderi mari de producție și odată instalată poate distruge tot pomul în numai trei luni de la infecție”, a declarat Elena Izadi, șefa țeviciului de protecția plantelor și carantină fitosanitară ANF.

Cercetătorul Gheorghe Lămureanu a declarat că oamenii au început să nu mai aibă interes pentru această cultură din cauza bolii, dar mai ales pentru că și investițiile într-o astfel de livadă sunt foarte mari.

 „Din cauza acestei boli, a scăzut foarte tare interesul pentru această cultură pentru că investițiile pentru livadă sunt foarte mari și când ajungi în anul 3, 4 să recoltezi producția atunci începe să ți se usuce livada”, a spus Gheorghe Lămureanu, cercetător.

Un kilogram de gutui a ajuns să coste 10 – 12 lei, însă nu mai arată la fel de bine. Institutul Național de Statistică a anunțat că producția a fost de 5 tone de gutui. Situația este una îngrijorătoare, asta pentru că în 2022 cifra era de 126 de tone.

Citește și: Un medic a mâncat mere timp de 7 zile! Ce s-a întâmplat imediat după experiment

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
Gandul.ro
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani