Dispare un mall din România. A fost achiziționat cu suma de 10 milioane de euro

Dispare un mall din România. A fost achiziționat cu suma de 10 milioane de euro
Dispare un mall din România. Sursă foto: Pixabay

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș își dorește să se extindă. Prin urmare, un întreg mall va fi cumpărat cu suma de 10 milioane de euro și va fi transformat în centru educațional. Această schimbare majoră vine pentru ca tinerii să nu mai fie nevoiți să plece de acasă, la sute de kilometri, pentru studii.

Compania Matrix Investments din Cluj a încheiat recent vânzarea unei clădiri impresionante, care va fi transformată pentru a găzdui studenții de la Facultatea de Economie și Drept, precum și pe cei de la Facultatea de Științe și Litere. Spațiul corespunde perfect cerințelor universității, necesitând doar ajustări minore pentru a deveni funcțional.

„Cererea pentru educaţie de calitate este în creştere, iar pentru a menţine standardele şi a oferi condiţii adecvate studenţilor, a fost necesară această extindere a infrastructurii. Mallul oferea spaţii deja compartimentate şi potrivite pentru a răspunde cerinţelor noastre de extindere, iar achiziţia a fost justificată economic“, a spus prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul universităţii, conform zf.ro.

CITEȘTE ȘI: Gigantul adorat de români va deschide un nou magazin la noi în ţară. Preţuri incredibil de mici

Locuitorii din Târgu Mureș rămân fără acest mall

Inaugurată cu mare fast în 2007, clădirea, cu o valoare de aproximativ 15 milioane de euro, a fost construită de compania Matrix Investments SRL din Cluj-Napoca. Structura se întinde pe o suprafață totală de 8.317 metri pătrați, împărțiți în mod organizat astfel:

Demisol: 1.593,15 mp;

Parter: 1.721,07 mp;

Etaj 1: 1.890,71 mp;

Etaj 2: 1.862,02 mp;

Etaj 3: 1.286,08 mp.

În același complex comercial existau 150 de locuri de parcare, care ar putea rămâne la dispoziție pentru studenți și profesori, acum că universitatea a achiziționat clădirea.

În paralel, UMF Târgu-Mureș desfășoară un proiect ambițios pentru construcția unui spital universitar, o investiție de aproximativ 32 de milioane de euro. Noua unitate va avea 660 de paturi și va oferi studenților de la medicină posibilitatea de a lucra în domeniul lor imediat după absolvire. Universitatea, care numără peste 11.000 de studenți și continuă să atragă tot mai mulți candidați, se bucură de o popularitate crescută datorită taxelor de școlarizare mai accesibile față de alte centre universitare.

CITEȘTE ȘI: Cum poți lua produse gratuite din mall-urile din București. Se obțin super simplu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!