Ea este Sarah McBride, primul transgender din Congresul American! Cum arată FOTO

Sarah McBride / Foto: Profimedia

Democrata Sarah McBride (34 de ani) este prima femeie transgender care a fost aleasă în Congresul Statelor Unite ale Americii, unde va reprezenta statul Delaware. Aceasta a fost aleasă și-n Senatul statului din nord-estul SUA și urmează să intre în Camera Reprezentanților, notează CNN. Ce promisiuni a făcut?

Sarah McBride, în vârstă de 34 de ani, este prima femeie transgender care a ajuns să conducă un stat în SUA. Este vorba despre un stat mic, aflat în sud-estul Statelor Unite ale Americii, numit Delaware. Femeia urmează să intre în Camera Reprezentanților, după cum scriu jurnaliștii străini. Aceasta a făcut deja și câteva promisiuni, multe legate despre drepturile copiilor și ale femeilor.

Concret, Sarah a susținut public faptul că priorităţile sale în Congresul SUA vor fi costul îngrijirii copiilor, locuinţele, sănătatea şi dreptul la avort. De asemenea, dreptul persoanelor transgender se numără printre cele mai importante subiecte dezbătute la alegerile prezidențiale din SUA, din acest an.

CITEȘTE ȘI: Alegerile care ne vor schimba viitorul: Trump sau Harris, cine va conduce lumea? LIVE UPDATE

„Vă mulțumesc, Delaware! Datorită voturilor și valorilor voastre, sunt mândru să fiu următorul vostru membru al Congresului”, a scris aceasta, pe platforma X.

Sarah McBride / Foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI: Averea Kamalei Harris, pe cale să explodeze! Câți bani va încasa dacă devine președintele SUA

Ce le-a promis Sarah McBride locuitorilor din statul Delaware

Sarah McBride spune că a primit mesajul oamenilor din Delaware, atunci când a ieșit cea mai votată. Democrata a vorbit despre protejarea libertății de reproducere, care are în vedere concediul plătit și îngrijirea copiilor la prețuri pentru orice buzunar. Asistența medicală pentru toată lumea a fost un alt subiect discutat, în fața alegătorilor.

„Delaware a trimis mesajul tare și clar că trebuie să fim o țară care protejează libertatea de reproducere, care garantează concediul plătit și îngrijirea copiilor la prețuri accesibile pentru toate familiile noastre, care asigură că locuințele și asistența medicală sunt disponibile pentru toată lumea și că aceasta este o democrație care este suficient de mare pentru noi toți”, a mai spus Sarah McBride.

Sarah McBride / Foto: Profimedia

Sarah și-a câștigat locul în Camera Reprezentanților din Delaware, în urma alegerilor care au avut loc marți. Aceasta a luptat împotriva candidatului republican John Whalen III, un fost ofițer de poliție și afacerist din statul respectiv. Nu este prima victorie pentru McBride din cariera ei politică. În anul 2020, ea a fost prima persoană transsexuală deschisă aleasă vreodată într-un loc de senator de stat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!