Confesiuni surprinzătoare din Familia Regală! Kate Middleton i-a recunoscut unei confidente cum o seduce Prințul William: „Mi se pare incitant”

Relațiile dintre membrii Familiei Regale britanice nu sunt pe deplin înțelese de publicul larg, dar o cititoare pe buze a dezvăluit pentru presă tot ce i-a spus prințesa Kate „adevăratei ei confidente”, Sophie ducesa de Edinburgh, în timpul ceremoniei solemne din Duminica Amintirii, o zi în care sunt comemorați eroii britanici.

Familia Regală s-a adunat la Cenotaful de la Londra, unde a participat la o slujbă solemnă de comemorare a eroilor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea Regatului, notează The Sun.

Nicola Hickling s-a aflat și ea la ceremonie, iar o expertă în cititul pe buze a surprins discuția dintre aceasta și prințesa Kate. La un moment dat, ducesa și confidenta ei au început să vorbească despre prințul William, care a participat la ceremonie.

„Îți place barba?”, pare să o întrebe Hickling pe Kate, făcând referire la faptul că soțul ducesei și-a lăsat acum barbă. „Mi se pare destul de încântătoare”, ar fi răspuns soția lui William.

Prințul William. Sursa foto: Profimedia

Acum, Kayleigh Harris, specialistă în citit pe buze, spune că, de fapt, prințesa a descris barba soțului său ca fiind „destul de rotunjită”.

De asemenea, Harris susține că Sophie o descrie ca fiind „o barbă drăguță” și spune „acum este mult mai bine”, iar Kate confirmă informația.

CITEȘTE ȘI: CE BOALĂ ARE REGINA CAMILLA, DE FAPT? MEDICII SUNT ÎNGRIJORAȚI

Prințesa Sophia este confidenta lui Kate Middleton

Aceasta a fost prima dată când prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, și-a îndeplinit angajamentele regale oficiale în zile consecutive, din decembrie trecut.

Biograful regal Claudia Joseph a declarat anterior pentru presă că Sophie este „o adevărată confidentă și o cameră de rezonanță” pentru Kate.

Regele Charles a participat și el la ceremoniile organizate cu această ocazie și a părut emoționat când națiunea și-a amintit de cei peste 886.000 de militari britanici care au murit în Primul Război Mondial.

Regele, prințul William și prințul Edward au depus fiecare câte o coroană de flori la poalele Cenotafului, memorialul național de război al Marii Britanii.

CITEȘTE ȘI: DUPĂ KATE MIDDLETON ȘI REGELE CHARLES, ACUM ȘI REGINA CAMILLA ARE GRAVE PROBLEME DE SĂNĂTATE. ANUNȚUL VENIT ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!