A ”spart” Revelioanele de la Antena 1! Dan Negru a dat tunul: salariu & bonus uriaș VS ”fuga” în India și America

Sursa foto: Arhivă Cancan.ro

Dan Negru s-a despărțit de Revelioanele maraton pe care le ”distribuia” la Antena 1, unde a făcut furori printre milioanele de fideli ai emisiunii la trecerea dintre ani. Și acum distribuie, însă nu Revelioane! Vine surpriza: câștigă de două ori mai mult decât atunci când șefii trustului Intact îi ofereau un ”preț” bun și un bonus pe măsură pentru acele momente unice, cu invitați cu greutate, celui căruia i s-a tras porecla de Regele audiențelor. De pe rețelele de socializare își ”trage” bănuți frumoși prezentatorul de la Kanal D! CANCAN.RO ”traduce” totul printr-o simplă povestioară din India și America. Stați cu noi, că va fi interesant!

Dan Negru ”fuge” de Revelioane, după ce nu mai puțin de 22 de ani asta a prezentat la Antena 1, unde a făcut, cu adevărat, istorie. Că altfel cine ar mai fi auzit de ”Regele audiențelor”, dacă cifrele nu l-ar fi împins, de fiecare dată, pe primul loc. Dar a venit și vremea ca Dan să ”pună ghetele în cui”, expresie fotbalistică, iar concret, celebrul om de presă s-a retras din gloria nopților dintre ani. A cerut și i s-a dat un post la una dintre televiziunile concurente, Kanal D, unde prezintă emisiuni de cultură generală. Trei la număr.

(CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1 și a semnat cu Kanal D! Florin Piersic e ”vinovat”! + Lovitura din trustul Intact)

Dan Negru a fugit de Revelioane și s-a umplut de bani!

De Revelion fuge. La propriu. Pe ”sticlă” nu mai apare, din țară dispare! Ultimele două Revelioane l-au prins departe de meleagurile mioritice. În India, apoi, în America.

Nu a mai vrut gălăgie, așa a ”consemnat” pentru CANCAN.RO. Și a plecat, cu familia, la New Delhi (Vezi AICI toate detaliile). Acolo, a vizitat Memorialul Mahatma Gandhi, unul dintre cele mai vizitate locuri din India. La locul de pelerinaj, unde oamenii se roagă și fac zeci de milioane de fotografii. Și unde sunt doar doi copaci… Unul dintre ei, plantat de Ceaușescu, în 1969! Să nu ”alunecăm” prea mult cu anii și nici să nu ne ducem în perioada întunecată a României, să spunem doar că Dan Negru a făcut postarea pe Facebook, iar rezultatele au fost amețitoare: 70.000 de likeuri a primit și a avut 1,6 milioane de vizualizări! Pe lângă marea lui plăcere, Dan Negru a luat și bani. Mulți.

În următorul an, același prezentator a dat fuga în America, să scape, din nou, de Revelionul care-i devenise obsedant. Normal, după 22 de ani… Și acolo a ”lovit”. A fost filmulețul contract dur de unii urmăritori, dar Negru nu a pus la suflet. Și-a făcut ”fenta” și acolo, cu dispariția cash-ului și apariția mașinilor electrice: 135.000 de likeuri și cinci milioane de vizualizări. Din nou, bani mulți!

(NU RATA: Vedetele showbiz-ului, în frunte cu Dan Negru, Pepe și Botezatu, au dat o lovitură-fulger! Avion dus-întors, o ciorbă + Bonus 2.500 € de căciulă!)

”Regele audiențelor”, dublu cu postările din India și America

Trăgând linie, se poate spune că Dan Negru a ”lovit” mai bine decât în zilele în care făcea emisiune de Revelion la Antena 1. Sursele CANCAN.RO spun că, pe lângă mega-salariul pe care-l avea în trust, ”Regele audiențelor” avea o primă specială pentru show-ul dintre ani, dar și un bonus uriaș, în cazul în care s-ar fi clasat pe primul loc. Știm bine, pe primul loc în audiențe a ”aterizat” de 21 de ori, din cele 22 de ediții maraton. Și tot sursele noastre spun că Dan Negru a luat de două ori mai mulți bani din cele două postări pe Facebook, din India și din America, decât câștiga în două emisiuni la Antena 1! Și sunt sume cu multe zerouri în coadă! Da, Dan Negru rămâne un bun ”distribuitor”, doar că în altă direcție!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea