Cafeaua se scumpește! Cât a ajuns să coste acum 500 de grame. Vești proaste pentru români

Foto: Profimedia

Cafeaua, una dintre cele mai populare băuturi din întreaga lume, se scumpește! Cât a ajuns să coste în prezent 500 de grame? Vești proaste pentru românii care îndrăgesc acest produs! Prețul a explodat! Vă prezentăm cele mai noi informații!

Mulți oameni au făcut o „tradiție” din cafeaua de dimineață. Acest produs a început să fie mai scump ca niciodată! Oamenii sunt nevoiți să plătească 7 dolari, echivalentul a 33 de lei, pentru un kilogram de boabe Arabica, potrivit Euronews.

Primele informații arată că prețul a crescut cu 80% față de începutul anului, iar acest asect subliază problemele mari cu care se confruntă producția.

Este important de precizat faptul că boabele Arabica, care consitituie majoritatea producției mondiale datorită calității superioare, au ajuns să se vândă cu 3,4 dolari, echivalentul a 16 lei, pentru aproape 500 de grame, adică jumătate de kilogram.

Nu putem să nu aducem în discuție, de asemenea, faptul că dezastrele naturale sunt una dintre cauzele principale ale acestei scumpiri drastice. În Brazilia, cel mai mare furnizor de cafea la nivel global, seceta extremă a cam compromis recoltele. Cu atât mai mult, Vietnamul, un alt producător important, a fost afectat de uraganele puternice. Condițiile meteo nefavorabile au dus la reducerea semnificativă a cafelei pe piață.

Citește și: „Dirty coffee”, noul trend care se viralizează! Este băutura momentului a Generației Z

Cererea a crescut semnificativ

Fiind una dintre cele mai îndrăgite băuturi din lume, cererea pentru cafea continuă să crească într-un ritm alert. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă China, unde consumul s-a dublat în ultimii zece ani, fapt ce arată o schimbare mare în obiceiurile oamenilor. Dezechilibrul într-o astfel de producție aduce cu sine creșterea prețurilor.

Pentru consumatori, prețurile ridicate semnifică o mare problemă, mai ales pentru că este vorba despre un obicei zilnic, ceea ce înseamnă mai mulți bani cheltuiți lunar. Cafeaua, odată accesibilă tuturor, riscă să ajungă un produs de lux, destinat celor ce sunt dispuși să plătească destul de mult pentru a se bucura de savoarea acestei băuturi celebre.

Citește și: Singura cafea care te ajută să slăbești. Ce este „cafeaua antiglonț” și cum poți să dai jos kilograme în timp record

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!