Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! George Copos, Meme Stoica, Dumitru Dragomir și Gigi Nețoiu și-au luat rămas bun de la fostul președinte al Rapidului

Trecerea în neființă a lui Dinu Gheorghe a căzut ca un trăsnet. Lumea fotbalului este în doliu, iar astăzi familia și apropiații îl conduc pe ultimul drum pe fostul președinte al Rapidului. CANCAN.RO are imagini în exclusivitate de la funeraliile celui care a scris istorie în lumea fotbalului. Nume importante din lumea sportului rege au venit să își ia rămas bun de la cel supranumit Dinu Vamă, care a trecut în lumea celor drepți la vârsta de 68 de ani, miercuri, 29 ianuarie. A fost găsit fără suflare în propria locuință din Primăverii, chiar de menajera sa. În ultima perioadă s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, însă un stop cardiac i-a adus sfârșitul. 

Tristețe și regret. Asta se putea citi pe chipurile celor care au sosit să îl conducă pe ultimul drum pe fostul președinte în Liga 1 a unora dintre cele mai importante echipe ale României, precum Rapid, Dinamo, Astra Giurgiu sau FC Brașov. Printre cei prezenți se numără Mitică Dragomir, Gigi Nețoiu, Mihai Stoica, George Copos, Dănuț Lupu și Nicolae Cristescu.

Dinu Gheorghe va fi înmormântat astăzi

Dinu Gheorghe va fi înmormântat astăzi

CITEȘTE ȘI: Tragedie în lumea fotbalului! Celebrul Dinu Gheorghe, găsit mort în casa din Primăverii!

Au adus multe coroane, pe care le-au așezat la capela unde a fost depus trupul neînsuflețit al regretatului Dinu Gheorghe. Înmormântarea are loc astăzi, la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Herăstrău.

Dinu Gheorghe va fi înmormântat lângă soția sa

Celebrul Dinu Vamă a fost prieten cu nume grele din fotbalul românesc. Obișnuia să petreacă timp cu unii dintre ei pe la localurile cunoscute de pe Bulevardul Primăverii. Însă în ultima perioadă a vieții sale a fost destul de absent în spațiul public, confruntându-se și cu mai multe probleme de sănătate. În iarna anului trecut a suferit o fractură destul de gravă la șold, după ce a căzut de pe o scară, când încerca să împodobească un brad de Crăciun.

NU RATA: Boșii fotbalului au ieșit pe Primăverii! Mircea Lucescu, Dinu ”Vamă” și Ioan Andone au pus țara la cale, la Fior di Latte

Însă unul dintre momentele cele mai dificile prin care a trecut a fost atunci când și-a pierdut soția, în anul 2011. Reli a pierdut lupta cu boala și a plecat la cele sfinte, în ciuda încercărilor medicilor din Viena de a o salva. Dinu Gheorghe își va dormi somnul de veci lângă cea care i-a fost parteneră de viață.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!