El este tânărul de 23 de ani care a murit pe pârtia de la Borșa. Gabriel n-a avut nicio șansă după ce a fost izbit violent de un alt schior

El este tânărul de 23 de ani care a murit pe pârtia de la Borșa. Gabriel n-a avut nicio șansă după ce a fost izbit violent de un alt schior
Gabriel a murit pe pârtia din Borșa/ Sursa foto: Facebook, Antena 3 CNN

Gabriel este tânărul de 23 de ani care și-a pierdut viața pe pârtia de la Borșa. A fost izbit violent de un alt schior, iar impactul a fost atât de puternic încât victima nu a mai avut nicio șansă. Apropiații sunt sfâșiați de durere, iar acum se pregătesc de înmormântare.

O seară de distracție pe pârtie s-a transformat într-o tragedie. Gabriel a murit după ce a fost izbit violent de un alt schior care, potrivit martorilor, cobora cu viteză foarte mare și nu a mai putut controla alunecarea.

În doar câteva minute, salvamontiștii și jandarmii montani au ajuns la fața locului și au început manevrele de prim ajutor. De asemenea, o echipă de medici a fost mobilizată pentru a încerca să îl stabilizeze pe tânăr. Eforturile de resuscitare au durat mai bine de o oră, însă, în ciuda tuturor încercărilor, tânărul de 23 de ani nu a mai putut fi salvat.

Citește și: BREAKING | Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani

Apropiații lui Gabriel se pregătesc de înmormântare

Gabriel locuia în stațiune și a vrut să se bucure de o seară pe Pârtia Olimpică de la Borșa. Știa foarte bine traseul și era echipat corespunzător. Totuși, în momentul impactului, casca i-a zburat de pe cap, după ce a fost izbit de un turist din Târgu Lăpuş.

Impactul a fost atât de puternic încât cei doi schiori au fost aruncați zeci de metri pe pârtie, iar Gabriel și-a pierdut viața. Un jandarm care patrula în zonă le-a sărit în ajutor. De asemenea, el a anunțat și autoritățile.

„Am observat două persoane căzute la pământ, una fiind inconştientă. I-am acordat primul ajutor, iar apoi am solicitat sprijint Salvamont Borşa şi echipajelor medicale”, a declarat jandarmul Petru Bolfă, potrivit Observator News.

Turistul de 33 de ani care l-a lovit pe Gabriel a fost rănit, însă viața nu i-a fost pusă în pericol. El a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare pentru verificări amănunțite. Între timp, apropiații tânărului decedat se pregătesc de înmormântare.

„Mergea de mic şi pe pârtia aceasta. Un băiat foarte bun. E o tragedie pe care pe toţi ne-a marcat dimineaţă când am aflat”, a povestit unchiul tânărului.

Familia lui Gabriel este sfâșiată de durere și nu poate accepta ce s-a întâmplat. Pe rețelele de socializare au curs mesajele de condoleanțe. De asemenea, o apropiată a anunțat că înmormântarea va avea loc joi, 27 februarie.

„Ne-ai rupt sufletul, Gabiță. Priveghiul va avea loc din seara aceasta acasă în Baia Borșa. Înmormântarea va avea loc joi de la ora 12:00. Te vom iubi mereu!”, a scris o apropiată a tânărului pe Facebook.

Citește și: Cine este șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea „liniuțe” pe șosea cu doi tineri în mașină

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani