Se dau sau nu cadouri de 1 și 8 martie, în școli? Ce spune legea

Se dau sau nu cadouri de 1 și 8 martie, în școli? Ce spune legea
Se mai dau sau nu cadouri de 1 Martie? Sursa foto: Profimedia

Se mai dau sau nu cadouri de 1 și 8 martie în școli? Iată ce spune legea! Ministrul Educației a venit cu cele mai noi clarificări în acest sens! Cum poate fi considerat un asemenea gest drept mită?

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj clar și ferm referitor la obiceiul elevilor și părinților de a oferi cadouri scumpe profesorilor cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie. Oficialul a subliniat că acest comportament este interzis prin lege și că profesorii nu au voie să accepte cadouri, în special dacă acestea sunt de valoare ridicată.

Luna martie, cu sărbătorile de Mărțișor și Ziua Femeii, generează o mare preocupare printre părinți, care se străduiesc să adune bani pentru a cumpăra cadouri pentru profesori. În multe cazuri, însă, cadourile ajung să fie foarte costisitoare, incluzând bijuterii, produse de înfrumusețare sau vouchere. Daniel David a reamintit că, potrivit Codului de Etică al personalului didactic, reglementat de Legea nr. 477/2004, cadrele didactice nu trebuie să accepte daruri scumpe, iar asemenea gesturi sunt interzise prin lege.

„Mereu ne gândim să mai dăm o lege ca să respectăm legea. Nu se poate! Avem o reglementare, pot să facă sesizări către Inspectorate sau către noi părinţii nemulţumiţi, pot să facă profesorii, directorii. În condiţiile în care ai lege, ea trebuie aplicată. Putem cere inspectorilor să fie mai atenţi la astfel de acţiuni care există în şcoli, dar mai mult nu putem să face decât să aplicăm legea nu putem inventa o altă reglementare în care să îi rugăm pe colegii noştri să respecte legea”, a declarat ministrul Daniel David, potrivit news.ro.

Citește și: Cum să faci un cadou memorabil în 2025

Achiziționarea cadourilor poate fi considerată mită

Ministrul Educației a insistat și de faptul că strângerea de bani de către părinți pentru achizionarea cadourilor poate fi considerată mită și o formă de manipulare a cadrelor didactice.

De asemenea, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a subliniat că, deși nu dorește să fie considerat. „Grinch-ul mărțișorului”, legea interzice în mod clar colectarea de bani pentru cadourile adresate profesorilor.

Citește și: Cât merge darul la nuntă în 2025. Ce sumă trebuie să dai, dacă ești naș, rudă apropiată sau simplu invitat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!