În timp ce piețele financiare se zdruncină, din nou, din cauza noilor măsuri economice anunțate de Donald Trump și miliardarii lumii înregistrează pierderi uriașe, Warren Buffett pare că joacă după propriile reguli. Miliardarul a reușit performanța de a-și crește averea cu aproape 13 miliarde de dolari, într-o perioadă în care volatilitatea de pe Wall Street a șters peste 5 trilioane de dolari din valoarea companiilor listate.
Un contrast uriaș, mai ales când ne uităm la nume grele precum Elon Musk sau Jeff Bezos, ale căror averi s-au prăbușit cu sute de miliarde de dolari de la începutul anului. În tot acest timp, Warren Buffett își consolidează poziția în topul celor mai bogați oameni ai planetei.
Așa cum spuneam, în timp ce alți miliardari pierd, Warren Buffett reușește să urce tot mai sus. Secretul său? Prudența. Într-o lume în care investițiile par tot mai riscante, miliardarul a ales să păstreze o distanță confortabilă față de zonele periculoase. Investitorul în vârstă de 93 de ani, prin compania sa Berkshire Hathaway, a vândut acțiuni în valoare de 134 de miliarde de dolari anul trecut, preferând să nu se arunce în valurile piețelor aflate în creștere.
Astfel, la finalul anului 2024, holdingul său ajunsese să aibă o rezervă record de numerar: 334 de miliarde de dolari. Banii au fost direcționați către titluri de stat americane pe termen scurt, considerate unele dintre cele mai sigure plasamente financiare. Pe lângă faptul că au fost protejate de scăderile abrupte de la bursă, aceste instrumente financiare i-au adus și profituri semnificative.
„Am fost ajutați de un câștig predictibil generat de dobânzile la titlurile de trezorerie și de majorarea semnificativă a deținerilor noastre în aceste titluri lichide”, le-a transmis Warren Buffett investitorilor, în ultima sa scrisoare anuală.

Un alt pas strategic care l-a diferențiat de restul miliardarilor a fost vânzarea masivă de acțiuni Apple, compania care ani la rând a fost perla coroanei portofoliului Berkshire Hathaway. Deși Apple rămâne una dintre cele mai importante investiții ale lui Warren Buffett, acesta a vândut aproape două treimi din acțiunile companiei înainte ca prețul lor să scadă puternic – cu 28% din decembrie până acum.
Între timp, anunțurile lui Donald Trump legate de noile taxe impuse Chinei (34%) și Indiei (26%), dar și altor 182 de țări, au provocat haos pe piețele financiare. Principalele burse din SUA, cum sunt S&P 500 și Nasdaq, au început să scadă puternic, iar cei mai bogați 500 de oameni din lume au pierdut în total 208 miliarde de dolari într-o singură zi – una dintre cele mai grele zile din ultimii 13 ani.
Și totuși, Warren Buffett pare imun la toată agitația. Cu o avere estimată acum la 155 de miliarde de dolari, investitorul american demonstrează încă o dată că filosofia sa de investiții bazată pe răbdare, prudență și evitarea trendurilor de moment funcționează perfect, chiar și în cele mai tulburi vremuri.