Arădeanul supranumit ”Mortul viu din Grădiște” s-a stins din viaţă, iar familia face acuzaţii grave! „Medicul de gardă a plecat, iar a doua zi l-a găsit…”

Arădeanul supranumit ”Mortul viu din Grădiște”, după ce a fugit dintr-un spital COVID, s-a stins din viață. Cazul lui Marian Coșeri a făcut vâlvă în perioada pandemiei. Bărbatul a lansat acuzații grave la adresa medicilor care l-au îngrijit atunci și a ajuns până la Curtea Internațională de la Haga. Fostul om de afaceri de 52 de ani a murit, săptămâna trecută, la Spitalul Județean de Urgență Arad, unde fusese internat cu diagnosticul de pneumonie. Familia acestuia a făcut plângere penală pentru moarte suspectă. CANCAN.RO are toate detaliile.

Marian Coșeri, un fost om de afaceri, a fost un fel de purtător de cuvânt al bolnavilor de coronavirus, care s-au simțit nedreptățiți de sistemul medical. În perioada pandemiei, arădeanul a fost internat la Spitalul de Pneumologie din Grădiște, rezervat pe atunci bolnavilor de Covid-19. Cu ajutorul mamei sale, care l-a așteptat într-un taxi, bărbatul a fugit din spital. El a mărturisit ulterior că această evadare a fost singura variantă pentru a-și putea salva viața.

Marian Coșeri le-a adus acuzații grave medicilor care l-au îngrijit în perioada spitalizării și susținea că pacienții mureau cu zile. Împreună cu alți români tratați de Covid-19 sau rudele acestora a făcut o plângere comună la Curtea Internațională de Justiție de la Haga pentru crime împotriva umanității. Marian Coșeri era martor principal în dosarul privind moartea mamei Adrianei Beldiman, o antrenoare cunoscută din Arad. Femeia s-a stins la spitalul unde fusese internat și de unde fugise Marian Coșeri. Ambii au fost tratați de același medic curant.

Fiica acesteia a făcut plângere penală pentru malpraxis și omor din culpă. La 3 ani de la decesul mamei sale, a primit aprobarea ca trupul neînsuflețit al femeii să fie deshumat pentru noi expertize medico-legale. Dosarul se află încă în cercetare penală.

”I-a întrebat de ce l-au intubat și i-au răspuns că a fost agitat”

Fostul afacerist de 52 de ani a murit, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde fusese diagnosticat cu pneumonie. Bărbatul s-a stins din viață după 9 zile de spitalizare. Apropiații au fost șocați de vestea decesului său. Aceștia povestesc că vorbiseră cu el când se afla în spital și că starea lui nu părea deloc gravă.

”Am vorbit două zile la rând cu el. Am insistat să se ducă acasă, pentru că spitalul ăla este un focar de infecție. I-am spus că îi trimit eu firmă privată care să îi facă tratament la domiciliu și aparat de oxigen, dacă era nevoie. Mi-a spus că stă câteva zile și apoi merge acasă”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Adriana Beldiman.

CITEȘTE ȘI: Descoperire halucinantă după ce mama unei cunoscute antrenoare de handbal a fost exhumată. ”Era aproape în comă alcoolică”. Curtea Penală de la Haga a deschis o anchetă în cazul femeii care fusese diagnosticată cu Covid-19

Apropiații sunt convinși că decesul lui Marian Coșeri fost cauzat de niște complicații apărute în urma unor infecții nosocomiale

Antrenoarea are mari rezerve în ceea ce privește diagnosticul de pneumonie.

”La a doua radiografie, i-au zis că are pneumonie, că au văzut ei o pată pe plămân, dar el nicio secundă nu a tușit. După două zile, mi-a spus că vor să îl ducă la ATI, dar el nu vrea să meargă. A și semnat o hârtie pe proprie răspundere că, în cazul în care starea lui de sănătate se depreciază, nu este de acord să îl ducă la ATI și să îl intubeze. După aceea, medicul de gardă a plecat, iar a doua zi l-a găsit intubat. Mama lui i-a întrebat de ce l-au intubat și i-au răspuns că a fost agitat și putea să facă stop cardio-respirator dacă nu îl intubau”, a mai adăugat Adriana Beldiman.

”Avea capul, gura și ochii umflați”

Nu doar prietenii, ci și familia bărbatului are multe semne de întrebare legate de moartea neașteptată a acestuia. Apropiații sunt convinși că dispariția fulgerătoare a lui Marian Coșeri a fost cauzată de niște complicații apărute în urma unor infecții intraspitalicești.

Marian Coșeri făcuse plângere comună cu antrenoarea Adriana Beldiman și alți doi români la Curtea Internațională de la Haga foto: arhivă personală

CITEȘTE ȘI: O femeie a murit în fața spitalului, imediat după externare. Familia face acuzații terifiante

”M-a sunat din spital și mi-a zis că îi tot mută pe toți pacienții dintr-un salon în altul. Spunea că îi ține câteva ore într-un salon, apoi îi mută în altul. Am înțeles de la o asistentă că aveau infecții nosocomiale și făceau dezinfecție. A luat stafilococ hominis și Clostridium difficile, avea infecție pulmonară cu Candida și la rinichi o infecție urinară tot cu germeni din spital. El când a fost dus de pe Secția Interne la ATI avea deja aceste infecții. La funeralii, a avut un sicriu din sticlă și am rămas șocată când l-am văzut cum arată. Avea capul, gura și ochii umflați. Capul era dublu ca volum și vânăt”, a mai spus Adriana Beldiman.

Mama lui Marian Coșeri este devastată de pierderea fiului său și a făcut plângere penală pentru moarte suspectă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
26 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu. Ce a făcut „Bibanu” pentru fiica lui, cu câteva zile înainte să moară
Click.ro
26 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu. Ce a făcut „Bibanu” pentru fiica lui, cu câteva zile înainte să moară
Clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al Sepehran Airlines, care a suferit o explozie a unui pneu și avarii la motor
Digi 24
Clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al Sepehran Airlines, care a suferit o explozie a unui pneu și avarii la motor
Scandalul uriaș cu criptomonede din Polonia. Cum a pierdut țara 230 de milioane de dolari încercând să cumpere petrol din Venezuela
Digi24
Scandalul uriaș cu criptomonede din Polonia. Cum a pierdut țara 230 de milioane de dolari încercând să cumpere petrol din Venezuela
Cine plătește paguba dacă mașina ta a fost avariată în timpul unui protest? Cum poți obține despăgubiri
Promotor.ro
Cine plătește paguba dacă mașina ta a fost avariată în timpul unui protest? Cum poți obține despăgubiri
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ce s-a întâmplat cu ancheta deschisă la Penitenciarul Jilava după moartea lui Ciprian Pian. Care a fost, până la urmă, cauza morții
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu ancheta deschisă la Penitenciarul Jilava după moartea lui Ciprian Pian. Care a fost, până la urmă, cauza morții
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani