Avem FILMAREA care spune totul! Soția lui Alexa iese din locuința ”musculosului”?! Cum s-a furișat Andrada, în miez de noapte, pe ulița lui Alex Bodi!

Dan Alexa a confirmat în urmă cu doar câteva zile că divorţează de Andrada, însă nu a dorit să mai facă niciun comentariu pe tema acestui subiect. Seara trecută a venit bomba şi s-a aflat care au fost motivul deciziei antrenorului: infidelitatea. Bruneta a călcat strâmb chiar cu unul dintre vecinii fostului soţ şi a fost prinsă în fapt. CANCAN.RO a intrat în posesia imaginilor compromiţătoare.

Dan Alexa este în centrul atenţiei de când s-a aflat că a intentat procesul de divorţ. Nu este pentru prima dată când antrenorul trece prin această situaţie. În 2016, acesta a pus capăt mariajului cu Izabela, femeia care i-a dăruit doi copii, respectiv două fete de 10 și 14 ani. Iar acum, când lucrurile se aşezaseră în viaţa lui, a mai primit o lovitură de această dată din partea femeii cu care are un băieţel. Aparent, după ce sportivul s-a întors de la Asia Express, lucrurile au luat o turnură neașteptată și nu a mai fost cale de reconciliere.

Andrada a aterizat în casa lui Alex Bodi

Mai cu seamă, antrenorul de la CS Tunari a simţit că ceva este în neregulă în căsnicia lui, iar acum a venit şi dovada. Andrada a fost surprinsă chiar în momentul în care ieşea din curtea lui Alex Bodi. Musculosul care locuieşte în aceeaşi comună cu Dan Alexa, a primit vizita brunetei la ceas de seară. Femeia şi-a parcat maşina pe stradă şi a poposit în vila bărbatului preţ de câteva ceasuri. Ce s-a întâmplat în incintă rămâne un mister însă… lucrurile se vor lămuri cât de curând.

Fosta parteneră a lui Dan Alexa a ieşit din curtea musculosului

În tot acest timp, antrenorul încearcă să îşi continue viaţa, iar recent l-am surprins în timp ce îşi făcea cumpărăturile la un magazin din zona în care locuieşte. Îmbrăcat într-o ținută lejeră, câștigătorul Asia Express a ieșit la cumpărături, dar nu și-a luat gândul de la problemele din viața sa. Fotbalistul a părut abătut și îngândurat în timp ce își căuta produsele de care avea nevoie în supermarket. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII)

Dan Alexa a câștigat Asia Express, dar și-a pierdut căsnicia

Asia Express, cel mai dur realityshow al Antenei 1, și-a derulat, în urmă cu două luni, ultima etapă! Finala în care au pătruns două echipe masculine, fotbaliștii Gabi Tamaș și Dan Alexa, pe o parte, și actorii Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. Primii s-au impus și au intrat în posesia premiului de 30.000 de euro.  Dan Alexa a fost așteptat la aeroport de soție și de copilul lor, care s-a bucurat teribil atunci când și-a reîntâlnit tăticul. Însă, după doar două luni de la venirea în România, între cei doi pare că au apărut probleme care au culminat cu un proces de divorț.

CITEŞTE ŞI: Dan Alexa confirmă divorțul! Ce spune despre separarea de Andrada: “Este o acțiune…”

Şi avocatul lui Dan Alexa a transmis o declaraţie oficială în urmă cu doar câteva zile în legătură cu procesul clientului său. Separarea se anunță a fi una răsunătoare, cu detalii incredibile, pe care, bineînțeles, le veți putea citi în curând.

„În legătură cu acțiunea de divorț promovată de clientul meu, Dan Alexa, putem face doar următoarele precizări. S-a introdus această acțiune de divorț întemeiată pe imposibilitatea continuării raporturilor matrimoniale dintre cei doi din culpa exclusivă a pârâtei.

Mai multe veți avea ocazia să aflați pe parcursul desfășurării procesului, pentru că împrejurările pe care le vom supune atenției instanței cu siguranță constituie surprize majore și în spațiul public”, ne-a declarat Virgil Boglea, avocatul lui Dan Alexa.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi