Au fost arestați doi dintre agresorii lui Andrei din Galați! Cine sunt tinerii

Doi dintre agresorii lui Andrei din Galați au fost arestați. Sursa foto: Observatornews.ro.

Doi dintre agresorii lui Andrei din Galați au fost arestați! Cine sunt tinerii vinovați de tragedie? Care ar fi fost motivul atacului? Vă prezentăm cele mai noi informații!

Doi dintre cei trei tineri implicați în crima brutală care a șocat orașul Berești au fost arestați preventiv și sunt acuzați de omor. Cei doi agresori, ambii în vârstă de 18 ani, provin dintr-un sat vecin. Unul dintre ei este cunoscut sub porecla „Beleaua”. Al treilea agresor, de 21 de ani, a fost plasat sub control judiciar, anchetatorii stabilind că ar fi încercat să-i oprească pe ceilalți în timpul atacului.

Potrivit anchetatorilor, motivul atacului a fost halucinant: cei trei s-ar fi enervat din cauză că mașina condusă de Andrei ar fi ridicat praf de pe drum. Tânărul pleca de la petrecere în momentul în care a fost oprit de agresori, scos din mașină și aruncat în stradă.

„Băiatul ăla când o ieşit de la casa de cultură chipurile o fi accelerat puţin a făcut un pic de praf acolo şi ăia ‘Băi, da’ ce mergi aşa ce faci praful ăsta?’ şi nepotul meu a deschis geamul şi le-o fi spus, dar ce treaba aveţi voi dacă e praf pe stradă ce să vă fac eu…”, a declarat unchiul lui Andrei, potrivit Observatornews.ro.

Citește și: Filmul tragediei din Galați! Mama tânărului ucis își strigă durerea: “L-au tras dintr-o mașină…”

Camerele de supraveghere au surprins imagini șocante

Scenele șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere. În înregistrări se vede cum Andrei este lovit cu picioarele în stomac și în față timp de 15 secunde. Atacul s-a oprit abia când prietenii săi, aflați și ei la majorat, au reușit să intervină.

Deși mai mulți martori au asistat la scenă, timp de 15 minute nimeni nu a chemat ambulanța. Când, într-un final, cineva a sunat la 112, era deja prea târziu. Medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproape o oră și jumătate, însă fără succes.

Cei trei tineri au fost reținuți seara trecută pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați procurorilor cu propunere de arestare preventivă. Doi dintre ei sunt acum în arest, fiind acuzați de omor, loviri și alte violențe. Potrivit legii, aceștia riscă până la 25 de ani de închisoare.

Citește și: Andrei a fost ucis și abandonat pe o stradă din Galați! Avea doar 20 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!