Cine este Elena Marsilia Mantu, de fapt? Motivul pentru care i se spunea „Griselda de România” femeii care s-a sinucis în închisoare? Nu mai dura mult și putea fi eliberată! Și fiul ei se află într-un centru de detenție!
Elena Marsilia Mantu, supranumită „Griselda din România”, lidera clanului Marsilia, a fost găsită fără suflare în celula sa din Penitenciarul-Spital Rahova, unde fusese transferată recent pentru tratament medical. Femeia și-a pus capăt zilelor cu doar câteva luni înainte de a putea ieși din închisoare.
„Griselda de România” a fost descoperită moartă în dimineața zilei de 16 iunie 2025. Gestul extrem a fost comis în zori, cu ajutorul unui cordon de halat, iar autoritățile au deschis un dosar pentru moarte suspectă.
Supranumită după faimoasa Griselda Blanco, traficanta columbiană care a inspirat serialul „Griselda”, Elena Marsilia Mantu a condus o rețea de trafic de droguri care a operat în principal în județele Neamț, Bacău și Suceava. Alături de soțul ei, Gabriel Mantu, și de alți membri ai familiei, femeia reușise să creeze o adevărată structură infracțională, care furniza substanțe interzise zilnic către zeci de consumatori.
Condamnată în februarie 2024 la 4 ani și 9 luni de închisoare pentru trafic de droguri, Elena Marsilia nu era singura membră a familiei sale aflate în detenție. Soțul ei, Gabriel, se află în Penitenciarul Focșani, unde ispășește o pedeapsă de 10 ani. De asemenea, fiul lor, Alexander Mario execută 3 ani de detenție într-un centru de minori din Tichilești, Brăila.
Citește și: Blestemul familiei Elenei Marsilia. Unde se aflau soțul și fiul ei, când ea s-a sinucis în închisoare
Dosarul în care a fost condamnată a scos la iveală amploarea activităților ilegale desfășurate de clan. Investigațiile au dus la condamnarea altor membri ai rețelei, printre care Ilie Gaboro, George Săbiuță, Marian Zâru, dar și un individ cunoscut sub inițialele de O.C. Pedepsele primite au variat de la suspendare, în cazul celor cu roluri minore, până la peste 7 ani de închisoare cu executare.
În timpul anchetei, autoritățile au confiscat sume importante de bani, droguri și bunuri de valoare. Potrivit informațiilor din dosar, gruparea avea zilnic peste 50 de clienți și oferea inclusiv spații unde consumatorii își puteau administra drogurile.
După condamnare, Elena Marsilia a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea. Femeia a formulat mai multe cereri de suspendare a pedepsei, revizuire a dosarului și sliberare condiționată, însă solicitările au fost respinse.
Citește și: Detalii despre moartea Elenei Marsilia. Când a murit, de fapt, și cum a fost găsită „Griselda de România”