Acasă » Exclusiv » Cum arată viața lui Alexandru Ciucu după divorț: ”Greu să alegi!” Ce este dispus designerul să facă pentru fetele lui

Cum arată viața lui Alexandru Ciucu după divorț: ”Greu să alegi!” Ce este dispus designerul să facă pentru fetele lui

De: Andreea Archip 26/06/2025 | 16:12

Despărțirea de Alina Sorescu l-a readus pe Alexandru Ciucu în prim plan. Designerul a redevenit o persoană mondenă și acceptă invitații la diverse evenimente. Seara de miercuri a încheiat-o la Unica Urban Party Nostalgia 2025. Cu această ocazie, creatorul de modă a detaliat, pentru CANCAN.RO, planurile pentru această vară: lansarea primei colecții de damă și vacanțele cu fiicele lui, Raisa și Carolina. În ceea ce o privește relația cu fosta sa soție, Alina Sorescu, comunicarea este limitată, fiind strict legată de fete.

Alexandru Ciucu începe vacanța la jumătatea lunii iulie, când Carolina și Raisa vor ajunge în grija lui. Vor avea la dispoziție o lună întreagă, dar împărțită în două reprize. Până atunci pune la punct detaliile despre colecție și ședința foto aferentă.

Alexandru Ciucu: “Fetele intră în programul cu mine la jumătatea lui iulie”

CANCAN.RO: La 4 ace în seara asta.

Alexandru Ciucu: Da, la 4 ace să spunem așa, un pic peste dress code-ul cerut care este denim disco. Am o pereche de denim pe mine, dar, în sfârșit nu e chiar disco. Deși pot să zic așa: pe vremea mea așa se mergea la disco, la Vox Maris.

CANCAN.RO: Cum începe vacanța pentru tine?

Alexandru Ciucu: Vacanța începe odată cu fetele, când iau fetele la jumătatea lunii. Până atunci am foarte multă treabă. Ele au luat vacanța, dar intră în programul cu mine la jumătatea lui iulie. Până atunci am o grămadă de lucruri de făcut. Pregătesc o ședință foto pentru noua colecție de damă, de care vă tot povestesc.

NU RATA:  Alina Sorescu, prima vacanță de vară după divorțul cu scandal! ”Mai durează până să-mi găsesc liniștea!” Unde le duce pe fetițe

CANCAN.RO: Deci în sfârșit o lansezi?

Alexandru Ciucu: Se întâmplă vara asta, da.

Alexandru Ciucu are planurile făcute pentru vara asta

Alexandru Ciucu: “Este foarte greu să alegi. În România sunt cele mai frumoase femei din lume”

CANCAN.RO: Va fi un eveniment, o prezentare de modă?

Alexandru Ciucu: Încă nu știu dacă e un eveniment, dar sigur trebuie să fie o ședință foto Și va fi o ședință foto deosebită, ceva ce n-am prea mai văzut în ultimul timp în România.

CANCAN.RO: Cine vor fi protagoniștii?

Alexandru Ciucu: Te referi la manechine. Aici am avut o dificultate, pentru că este foarte greu să alegi. În România sunt cele mai frumoase femei din lume.  Este foarte dificil de ales.  În același timp, colecția asta presupune un anumit tip de frumusețe feminină.  Când am creat-o, m-am gândit la un anumit gen de frumusețe feminină și am așteptat până am găsit modelele potrivite.

CANCAN.RO: Ca muză de inspirație a fost și mama fetițelor în perioada respectivă în care erați o familie completă?

Alexandru Ciucu: Nu mai eram împreună la momentul respectiv. Deci ar fi fost destul de dificil.

Alexandru Ciucu: “Nu-mi doresc să continuăm starea asta de animozități”

CANCAN.RO: Care este situația în prezent? Amândoi sunteți maturi și vă doriți binele copiilor. Ați îngropat securea războiului sau încă mai sunt animozități?

Alexandru Ciucu: Eu sper să se liniștească lucrurile. Nu văd ce ar mai fi de războit. Sper să se liniștească lucrurile. Nu-mi doresc să continuăm starea asta de animozități.

CANCAN.RO: În prezent reușiți să comunicați prin viu grai tot ce e legat de fete?

Alexandru Ciucu: Legat de fete să spunem așa strictul necesar ca să fie bine copiilor.

 CANCAN.RO: Care sunt planurile pentru vară? Cât timp ai la dispoziție cu Carolina și cu Raisa?

Alexandru Ciucu: Avem la dispoziție o lună de zile, o dată jumătate de lună și după aceea încă două săptămâni. Vrem să mergem în prima parte în Grecia, la mare Și după aceea în partea a doua, mă gândesc la un parc de distracții pentru copii, poate în Germania. Și apoi tot la mare,  poate undeva mai aproape de casă.

CANCAN.RO: În general pregătești destinațiile ca surprize pentru ele sau le alegi în funcție de dorințele lor?

Alexandru Ciucu: Întotdeauna în funcție de dorințele lor. Când le întreb: unde vreți să mergem în vacanță? “Oriunde vrei tu, tati, dar să fie la mare“. Deci lor le place marea, le place piscina, plaja mai puțin, nu prea le place lor să stea la soare. Dar se bălăcesc toată ziua ca orice copil. Și un parc de distracții iarăși e întotdeauna binevenit Adică n-am auzit niciun copil până acum să nu-i placă.  Problema este să alegem parcul de distracții, nu putem să mergem în toate. Le luăm așa pe rând, în fiecare an câte unul.

Foto: Cancan/Instagram

(CITEȘTE ȘI: Alexandru Ciucu, prima reacție după acuzațiile Alinei Sorescu. Cum se apără designerul: ”Se spun invenții absurde)

Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×