Gică Hagi şi Ianis, de mână cu soţiile, au atras toate privirile. Tablou de familie complet la nunta Kirei!

Gică Hagi este în al nouălea cer! Fiica cea mare, Kira, se mărită cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis. Ceremonia religioasă are loc la Biserica Sfântul Visarion, lăcaşul sfânt unde a jurat iubire veşnică şi fratele său, Ianis, anul trecut. Curtea și treptele au fost decorate cu gypsophilia, lămâi, lavanda și măslini, iar ultimele detalii au fost puse la punct cu câteva ore înainte de sosirea mirilor. CANCAN.RO vă prezintă imagini emoţionante cu familia miresei. „Regele” a fost emoţionant până la lacrimi în momentul în care şi-a văzut fata în rochie de mireasă. Toate detaliile, în următoarele rânduri. 

Gică Hagi este un tată mândru şi cu adevărat împlinit. Cei doi copii s-au aşezat la casele lor. Primul a fost mezinul familiei. Ianis şi-a pus pirostriile anul trecut cu Elena, nunta a fost una spectaculoasă despre care s-a discutat mult. (VEZI AICI DETALII) Acum a venit momentul Kirei să facă pasul cel mare.

CITEŞTE ŞI: Socrii Kirei Hagi și-au făcut apariția la biserică în stil mare! Cum arată cuscrii lui Gică Hagi

Tablou de familie complet la nunta Kirei!

Printre primii invitaţi care au sosit la biserică s-au numărat bineînţeles Gică Hagi cu doamna sa. Îmbrăcat la patru ace, într-un costum bleumarin, care îi venea perfect, „Regele” şi-a aşteptat plin de emoţii fiica să ajungă. La braţul său a stat tot timpul soţia. Marilena Hagi a ales să poarte o rochie în nuanţe de albastru, vaporoasă, care s-a asortat perfect cu ţinuta partenerului său.

Gică Hagi şi soţia, în aşteptarea fiicei lor

La scurt timp după sosirea părinţilor, Ianis şi Elena şi-au făcut apariţia la biserică. Mezinul familiei a atras toate privirile în costumul impecabil pe care l-a îmbrăcat. Dar atenţia oamenilor s-a îndreptat imediat către soţia lui, care, de asemenea, a strălucit la propriu. Tânăra este însărcinată cu primul copil, iar rochiţa galbenă i-a scos în evidenţă burtica de gravidă. Fotbalistul a fost atent în permanenţă cu partenera lui, i-a deschis uşa maşinii, a ajutat-o să coboare, apoi s-au îndreptat împreună către biserică.

Elena şi Ianis Hagi şi-au făcut apariţia la biserică

De menţionat este şi faptul că bărbaţi familiei au purtat în piept un trandafir roşu. Emoţiile au atins cote maxime în momentul în care mireasa alături de soţul ei au ajuns la biserică. Kira a fost întâmpinată de tatăl său, dar şi de socrul mare.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!