După ce au spus „DA” în fața lui Dumnezeu, Kira Hagi și Thomas Ferfelis se pregătesc să petreacă una dintre cele mai frumoase seri din viața lor într-un cadru de vis. Cununia religioasă s-a încheiat la Biserica Sfântul Visarion din București, iar mirii au ieșit zâmbitori, în aplauzele emoționate ale invitaților. Urmează, însă, partea cea mai spectaculoasă: petrecerea! CANCAN.RO are primele imagini cu locația!
Evenimentul are loc la Cernica Events, o locație exclusivistă aflată la doar 11 kilometri de centrul Capitalei, chiar pe malul lacului Cernica. Iar dacă vă întrebați cine este „în spatele” acestui colț de rai, ei bine… răspunsul este chiar mirele! Thomas Ferfelis este managerul complexului care aparține familiei sale, iar pentru această zi specială, locul s-a transformat într-o veritabilă poveste.
Localul este cu adevărat pe măsura fiicei regelui fotbalului românesc. Înconjurat de natură, cu ponton pe lac, 11 saloane de evenimente și o terasă umbrită de copaci, Cernica Events respiră rafinament, eleganță și atenție la cele mai mici detalii. Totul este gândit pentru ca momentele importante să fie trăite la intensitate maximă, iar nunta Kirei Hagi nu face excepție.
„Momentele importante din viața ta merită să fie sărbătorite printr-un eveniment unic, într-un cadru de poveste în mijlocul naturii. Localizat într-o oază de liniște și verdeață, cu o priveliște asupra lacului care îți taie respirația, Cernica Events este locul în care vom transforma cel mai important eveniment din viața familiei tale într-un moment memorabil”, se arată pe site-ul oficial al locației.

De la meniu, decor și până la atmosferă, totul a fost gândit și personalizat special pentru acest eveniment cu adevărat unic. Petrecerea este programată să înceapă în jurul orei 19:00, iar invitații sunt așteptați să se bucure de o seară plină de magie, pe ritmuri alese și într-un decor de poveste.
Luxul este, fără îndoială, acasă la el, iar petrecerea promite să rămână în amintirea tuturor celor prezenți. Kira Hagi și Thomas Ferfelis își scriu povestea de dragoste într-un cadru perfect, așa cum doar în basme mai vezi. Atmosfera va fi întreținută de artiști de renume, precum Pindu, Ionuț Galani, Meet The Greek, dar și de alți invitați speciali din Grecia, care vor aduce pe ringul de dans ritmuri tradiționale și mediteraneene, perfect alese pentru o seară de neuitat.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.