Oamenii lui Vladimir Putin au reacționat vehement după ce Donald Trump a amenințat că bombardează Moscova

Oamenii lui Vladimir Putin au reacționat vehement după ce Donald Trump a amenințat că bombardează Moscova
Sursa foto: Profimedia

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-ar fi lăudat, într-o întâlnire privată cu donatorii săi din campania electorală, organizată în 2024, că l-ar fi amenințat pe omologul său rus, Vladimir Putin. Potrivit unei înregistrări audio, Trump le-ar fi spus celor prezenți că l-a amenințat pe Putin că va bombarda capitala rusă în cazul unui conflict, însă circumstanțele sunt încă neclare.

În înregistrare, obținută de jurnaliștii de la CNN, Trump spune că l-ar fi avertizat pe Putin să nu invadeze Ucraina și că, în caz contrar va „bombarda Moscova până când vă ia naiba”.

„Lui Putin i-am spus: «Dacă intri în Ucraina, o să bombardez Moscova. Îți spun că nu am de ales». Și apoi [Putin] spune: «Nu te cred». Dar m-a crezut în proporție de 10%”, a spus Trump în timpul unei strângeri de fonduri din 2024, conform înregistrării audio.

Trump a susținut ulterior că i-a transmis un avertisment similar președintelui chinez Xi Jinping cu privire la o posibilă invazie a Taiwanului, spunându-i că SUA vor bombarda Beijingul ca răspuns la o asemenea decizie a Chinei.

„A crezut că sunt nebun”, a spus Trump despre Xi, înainte de a menționa că „nu am avut niciodată o problemă”.

CITEȘTE ȘI: DONALD TRUMP, LA CUȚITE CU VLADIMIR PUTIN: L-A AMENINȚAT CU UN ATAC LA MOSCOVA! CE ÎI TOT SPUNE PREȘEDINTELE RUSIEI LA TELEFON?

Cum reacționează Kremlinul după declarațiile lui Donald Trump

Kremlinul a transmis miercuri că nu este sigur de veridicitatea materialului publicat de jurnaliștii CNN.

Întrebat despre informațiile apărute în presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că știrea poate fi una falsă.

„Nu pot confirma sau infirma acest lucru, chiar dacă aș vrea… Nici noi nu știm dacă este fals sau nu. Există o mulțime de știri false în zilele noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

De asemenea, Peskov a mai dat asigurări că nu a existat niciun apel telefonic între Vladimir Putin și Donald Trump în perioada în care acesta din urmă nu a mai ocupat funcția de președinte al Statelor Unite.

CITEȘTE ȘI: DONALD TRUMP ÎL FACE PRAF PE ELON MUSK DUPĂ ULTIMUL ANUNȚ: „A LUAT-O RAZNA”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!