Accident aviatic lângă Orăştie! O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit, două persoane erau la bord

O tragedie aviatică s-a produs astăzi, 15 iulie, în urmă cu foarte puțin timp. Un avion de mici dimensiuni în care se aflau două persoane s-a prăbușit la Orăștie, județul Hunedoara. Una dintre victime a fost declarată decedată, iar cealaltă se află în stare gravă. Iată primele informații!

Avionul de mici dimensiuni în care se aflau două persoane s-a prăbușit în apropierea unui loc de agrement. Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în municipiul Orăștie pentru a salva cele două victime aflate în aeronavă.

CITEȘTE ȘI: Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum

Tragedie aviatică lângă Orăștie

Potrivit informațiilor furnizate de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la fața locului au ajuns de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ, scrie Mediafax.

Din păcate, una dintre persoanele aflate în avion nu prezenta semne vitale, iar echipajele medicale au constatat decesul acesteia, după ce au aplicat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de medicii deplasați la fața locului, victima a prezentat leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată.

În ceea ce privește cealaltă persoană aflată în avionul de dimensiuni mici, aceasta se afla în stare de inconștiență atunci când echipajele medicale au sosit la fața locului. Victima prezenta leziuni grave și a fost transportată de urgență cu sprijinul ambulanței SAJ către CPU Orăștie, sub coordonarea medicului de la UPU-SMURD Mureș. Momentan nu se cunosc mai multe informații despre starea acesteia.

În acest moment, nu se cunosc cauzele exacte ale producerii acestui eveniment nefericit. Autoritățile anchetează cazul pentru a stabili exact de ce avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit.

Misiunea este în desfășurare.

CITEȘTE ȘI: Singurul supraviețuitor al prăbușirii avionului Air India și-a condus fratele pe ultimul drum: „Este un miracol că am scăpat”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri