17 iulie 2025 a fost ziua cea mai neagră pentru Mihaela Rădulescu! Din păcate, partenerul ei de viață de mai bine de un deceniu, Felix Baumgartner a murit în urma unui salt cu parapanta. Celebrului sportiv austriac i s-a făcut rău, a pierdut controlul aparatului de zbor în care se afla și s-a prăbușit în apropierea unei piscine. Impactul a fost fatal, iar Felix s-a stins din viață la doar 56 de ani. Carmen Harra a oferit o explicație a motivului pentru care Felix a ajuns să își piardă viața, dar a spus și cât de mult ar mai fi trăit dacă ar fi reușit să evite această cumpănă. În plus, cunoscuta prezicătoare, doctor în psihologie, a dezvăluit și cum va trece Mihaela Rădulescu peste pierderea imensă, dar și când își va reface viața. CANCAN.RO are toate detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.
Felix Baumgartner a decedat în urmă cu o zi în urma unui salt cu parașuta. Tragedia s-a produs în timp ce se afla în vacanță în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. Sportivului i s-a făcut rău în timpul zborului, a pierdut controlul asupra parapantei și s-a izbit violent de sol. Impactul a fost fatal, iar partenerul de viață al Mihaelei Rădulescu și-a găsit sfârșitul la doar 56 de ani. Celebrul doctor în psihologie și clarvăzător, Carmen Harra, a oferit o perspectivă , dincolo de planul fizic al accidentului, una legată de codurile numerologice , a accidentului.
Carmen Harra a spus că în cifra destinului, aceasta a fost cea mai mare cumpănă a vieții lui. „Dacă iei data lui de naștere, nu este niciun element de longevitate acolo. Viața lui este destul de limitată și este izbit peste tot de cifrele astea care nu-l ajută. Numele și data de naștere sunt două elemente care ne ajută să aflăm cât stăm pe Pământ. 56 este vârsta în care moare. Fiecare literă din numele lui este o cifră și când adunăm tot numele lui cădem pe cifra șase și pe cifra cinci. Este matematică, la 56 avea cumpănă să moară. Are de trei ori cifra cinci în codul vieții și el nu poate să treacă de asta. Nu avea cum să fie 65, pentru că de trei ori e cifra cinci, șase este doar de două ori. Cumpăna lui a început la 54, apoi 55 de ani și la 56 a fost vârful, acolo unde nu a mai trecut de ea”, a spus Carmen Harra pentru CANCAN.RO.

În plus, numerologul vedetelor de la Hollywood a ținut să sublinieze că, în cazul în care ar fi evitat această tragedie, partenerul de viață al Mihaelei Rădulescu ar fi avut o viață foarte longevivă.
„El dacă trecea de 56, are undeva la forța vieții cifra 1. Din acest motiv el nu s-a însurat, sau dacă s-ar fi însurat, s-ar fi despărțit. A stat numai în parteneriate pentru că este un om căruia nu-i plăcea să depindă de nimeni. De asemenea, cei care au cifra 1, au un curaj nebun și ajung unici în lume. El a făcut o performanță, ceva extraordinar, tocmai pentru că are această cifră. Ar fi ajuns la 100 de ani dacă ar fi trecut de această cumpănă. El a fost un om super sănătos, era un om într-o formă extraordinară, un om care face astfel de lucruri la 56 de ani e într-o formă incredibilă.Dacă el anul acesta, s-ar fi închis undeva, nu ar fi ieșit niciodată și ar fi ajuns la 57, putea avea o viață impresionant de lungă, putea prinde suta de ani, chiar putea trece de 100 de ani. Dacă scăpa de cumpăna asta, nu mai avea opoziții, mergea înainte. Ar fi putut să facă performanță și la 90 de ani”, a mai dezvăluit numerologul vedetelor.
(ACCESEAZĂ ȘI: Ți se rupe sufletul! Mihaela Rădulescu, declarație de dragoste pentru Felix Baumgartner: „Cand nu e al lumii, e barbatul meu”)
Ceea ce multă lume nu știe, este faptul că între Carmen Harra și Mihaela Rădulescu a existat în trecut o relație de prietenie. Cele două erau destul de apropiate, iar celebra prezicătoare a ghidat-o mereu pe vedetă, atât față în față, cât și prin emisiuni, că relația ei cu parașutistul austriac se va încheia brusc.
„Eu i-am zis mereu Mihaelei că relația asta nu durează, că se întâmplă ceva și am zis și în emisiuni că se va termina brusc. Și am mai spus prin emisiuni că nu se vor căsători niciodată.Mihaela va trece foarte greu de această pierdere. Era foarte atașată de el, avea sentimente foarte puternice, poate cele mai puternice pe care le-a avut vreodată. S-a regăsit în el, a fost oglinda lui, deși ei doi nu sunt suflete pereche. Nu se potrivesc neapărat. El a venit în viața ei ca să balanseze viața ei. Ea este generoasă, altruistă, vrea să facă acte de caritate, dornică de frumos, de aventură, un suflet extraordinar de bun, iar el a venit ca o lecție de viață pentru ea, să o învețe ceva, să o aducă cu picioarele pe pământ. Lecțiile de viață durează 9 ani sau 12 ani, ei au stat împreună 12 ani”, a mai declarat ea pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică )
În plus, Carmen Harra, care are studii universitare la Harvard, a mai dezvăluit că Mihaela Rădulescu va trece greu peste moartea partenerului ei, însă va avea ocazia să cunoască pe cineva potrivit pentru ea în aproximativ doi ani.
„Ea într-un an, doi o să cunoască pe altcineva, în Europa, în Monaco. Omul acela va fi ca o forță de vindecare și este și mai compatibil cu ea. În esență, Mihaela și Felix nu erau cei mai compatibili. Îi ținea o atracție, anii împreună petrecuți, avea o fascinație față de frumusețea și degajarea ei, a fost și un mare susținător al ei. Felul în care el a plecat, a lăsat-o în beznă, nu s-a așteptat niciodată la asta. Va fi o cumpănă extrem de grea”, a mai dezvăluit ea.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741. CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.