PRIMA companie din România unde angajații vor lucra doar 4 zile pe săptămână. Ce se întâmplă cu salariile lor

PRIMA companie din România unde angajații vor lucra doar 4 zile pe săptămână. Ce se întâmplă cu salariile lor
Sursă: Pixabay

Aceasta este prima companie de stat din România în care s-a luat decizia ca angajații să muncească 4 zile în loc de 5. Această schimbare vine cu bani mai puțini pentru salariați. Iată despre ce companie este vorba!

Măsura va fi aplicată în viitorul apropiat, astfel că programul de lucru va fi redus la 4 zile pe săptămână, în loc de 5. În această situație, salariile angajaților vor fi micșorate cu 20%.

CITEȘTE ȘI: Ce taxe și scumpiri aduce Legea austerității. Cât va dura perioada grea pentru români, potrivit premierului Ilie Bolojan: ”După ea, există speranță!”

Prima companie în care angajații vor lucra 4 zile

Este vorba despre CFR S.A. Schimbarea va intra în vigoare începând cu luna august și vizează 1.437 de salariați. Această schimbare a fost propusă de către conducere din motive economice.

Aplicarea acestei noi măsuri va educe economii în bugetul companiei în valoare de 3.255.525 lei/lună. Angajații CFR S.A. vor avea programul de muncă redus în perioada 4 august și 31 decembrie 2025.

“Va fi afectat personalul încadrat în districtele de intervenții feroviare în număr de 174 de salariați, personalul încadrat în Secția Specială Exploatare Material Rulant Mogoşoaia în număr de 28 de salariați și personalul încadrat în Laboratoarele de măsurători geometria căii, verificare AMES în număr de 17 salariați, reprezentând un număr total de 219 salariați.

De asemenea, va trece la patru zile și tot personalul încadrat în Laboratoarele SCB şi în Laboratoarele PRAM-TM, reprezentând un număr de 463 de salariaţi.

Luând în calcul un câștig mediu brut de 11.126 lei/salariat, la care se aplică contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%, ceea ce determină o valoare totală de 11.376 lei/salariat, economiile la fondul de salarii rezultate prin aplicarea măsurii de reducere a programului de lucru cu 1 zi pe săptămâni, respectiv reducerea cheltuielilor salariale cu 20% / salariat, sunt de 2.275 lei/salariat/lună/brut (aplicând 20% la 11.376 lei / salariat, rezultă un venit diminuat la 9.101 lei/salariat)/brut”, au precizat reprezentanții, potrivit clubferoviar.ro.

CFR S.A. este prima companie care ia o astfel de decizie pentru economia bugetului.

CITEȘTE ȘI: Nu e o glumă! Ce salariu are directorul general al CFR Călători, de fapt

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Prosport.ro
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Berecleanu, mândră de Eva și Petru. Cum și-a crescut vedeta copiii și care este secretul relației apropiate cu ei: „Prin propriul exemplu”
Click.ro
Andreea Berecleanu, mândră de Eva și Petru. Cum și-a crescut vedeta copiii și care este secretul relației apropiate cu ei: „Prin propriul exemplu”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Gandul.ro
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate