Acasă » Știri » Nu e o glumă! Ce salariu are directorul general al CFR Călători, de fapt

Nu e o glumă! Ce salariu are directorul general al CFR Călători, de fapt

De: Irina Vlad 11/07/2025 | 18:46
Nu e o glumă! Ce salariu are directorul general al CFR Călători, de fapt
sursă foto: social media

Conform declarațiilor făcute de Mihai Barbu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în ultimii ani, directorii CFR Călători și-au majorat salariile cu peste 6.000 de euro net/ lună. Reprezentanții companiei au dezvăluit veniturile pe care membrii conducerii le au, de fapt. 

La mai puțin de o lună de zile de când Compania națională de transport de călători CFR Călători a avertizat că riscă să intre în incapacitate de plată, președintele ARF, Mihai Barbu, a analizat bugetul CFR Călători și a dezvăluit că, față de anul trecut, salariații nu au veniturile schimbate, însă nu același lucru se poate spune și membrii de la conducere.

„Uitându-mă pe bugetul CFR Călători, văd că, față de anul trecut, cheltuiala salarială este aceeași, dar pentru șefime, pentru cei cu indemnizații, și aici intră cei șapte membri ai CA-ului și cei doi directori – directorul general și directorul financiar – vedem în buget o majorare a cheltuielii cu 3,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă cam 32.000 de lei pe lună pentru fiecare din șefii de la CFR Călători.”, a precizat Mihai Barbu.

Se scumpesc biletele de tren! CFR anunță prețuri mai mari începând cu data de 28 martie 2025

Ce salarii au directorii CFR Călători

Ca urmare a declarațiilor sale, reprezentanții CFR Călători i-au oferit președintelui ARF un răspuns și au făcut publice salariile pe care directorii CFR le au. Potrivit președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu, membrii conducerii CFR Călători și-au majorat salariul cu până la 32.000 de lei/lună pentru fiecare din șefii CFR.

  • Traian Preoteasa Directorul general CFR – 43.000 brun/lună – adică încasează în mână 25.740 de lei.
  • Directorul Financiar Contabil – 25.155 de lei net/ lună – adică 25.155 de lei net.

De asemenea, pe lângă salariu, membrii Consiliului de Administrație (7 la număr) primesc o indemnizație lunară de 10.300 de lei brut, adică 6.025 lei/net pe lună, notează Agerpres.

„Cu toate că nu ne propunem să facem o analiză asupra modului de formulare a răspunsurilor de către preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) la întrebările reporterului AGERPRES, nu putem să nu constatăm, lesne, că acestea trădează inclusiv un anumit nivel de cunoaştere în domeniul feroviar.

Sigur, anumite cunoştinţe pot fi obţinute inclusiv stând pe o bancă, în gară, urmărind trenurile cum trec prin faţa ta, pentru cunoscătorii feroviari aceasta numindu-se ‘defilare’. Principala temă fiind cea a salariilor conducerii CFR Călători (sau, pentru a păstra forma academică de formulare a autorului, ‘şefime’), vă prezentăm în continuare salariile atât ale directorului general şi ale directorului financiar-contabil, cât şi ale membrilor Consiliului de Administraţie, numiţi în baza unui proces de selecţie în conformitate cu prevederile Ordonanţei 109/2011, acestea fiind după cum urmează: director general, salariul lunar: brut 44.000 lei şi net 25.740 lei; director Financiar-Contabil, salariul lunar: brut 43.000 lei şi net 25.155 lei.

În ceea ce priveşte membrii Consiliului de Administraţie, precizăm că, în prezent, aceştia sunt în număr de 7, indemnizaţia lunară a fiecărui membru CA este de 10.300 lei brut şi 6.025 lei net”, se arată în comunicatul CFR Călători.

Patrulater amoros cu fotbalistul cu 5 titluri la CFR și alungat de Gigi Becali de la FCSB: s-a dat la amica iubitei, apoi s-a sărutat cu sosia Biancăi Drăgușanu!

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×