Moment extrem de emoționant la Insula Iubirii! Telespectatorii au înmărmurit când au văzut ce a apărut pe ecran

Moment extrem de emoționant la Insula Iubirii

Așteptarea a luat sfârșit, iar noul sezon Insula Iubirii a debutat pe micile ecrane. Sezonul cu numărul 9 al show-ului de la Antena 1 a adus în fața telespectatorilor noi cupluri care sunt gata să își testeze relația. Aceștia și-au prezentate poveștile de iubire și au stat pentru prima dată față în față cu ispitele. Iar finalul primei ediții a adus și un moment extrem de emoționant. Telespectatorii au înmărmurit când au văzut ce a apărut pe ecran.

Luni seara, 21 iulie 2025, de la 20:30, a avut premiera emisiunea prezentată de Radu Vâlcan. Până la miezul nopții, telespectatorii s-au putut bucura de show-ul lor preferat. Sezonul 9 a adus în fața oamenilor cinci noi cupluri care își vor testa relația și vor trebui să facă față celor 10 ispite feminine și celor 10 ispite masculine.

(CITEȘTE ȘI: Primul concurent de la Insula Iubirii care și-a înșelat soția! Aceasta a aflat imediat: „EA a fost la noi în casă”)

Moment extrem de emoționant la Insula Iubirii

Așa cum spuneam, un nou sezon Insula Iubirii a luat startul. Entuziasmul a fost mare, iar o mulțime de oameni s-au adunat în fața televizoarelor. Noii concurenți și-au făcut debutul, iar publicul abia așteaptă să vadă cum vor evolua aceștia.

Finalul primului episod Insula Iubirii a adus și un moment extrem de emoționant. Producătorii emisiunii nu au trecut cu vedere tragedia ce s-a întâmplat în urmă cu doar câteva săptămâni, atunci când Teodora Marcu, fostă concurentă Insula Iubirii – sezonul 6, a fost ucisă. Cei de la Insula Iubirii au ținut să îi aducă un ultim omagiu tinerei.

Așa că la finalul ediției de seara trecută pe micile ecrane a apărut o imagine alb-negru cu Teodora Marcu, însoțită de textul: „În amintirea Teodorei Marcu”. Telespectatorii au înmărmurit când au văzut poza fostei concurente pe ecran și un moment de reculegere a fost ținut pentru ea.

Insula Iubirii, un ultim omagiu pentru Teodora Marcu /Foto: Captură Antena 1

Reamintim că în data de 31 mai, Teodora Marcu a fost ucisă cu mai multe focuri de armă de Robert Lupu pe o stradă din Cosmopolis. Tânăra de 23 de ani era însărcinată și a fost omorâtă în timp ce ieșise cu fetița ei la plimbare. Ucigașul a acționat în văzul tuturor și a deschis focul printre oameni, împușcându-o pe fosta concurentă Insula Iubirii cu patru gloanțe în cap, gât, piept și abdomen.

(VEZI ȘI: Cine sunt și cu ce se ocupă Isabel și Claudiu, noul cuplu de la Insula Iubirii! Cei doi au o fiică de 18 ani)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!