Acasă » Știri » Apa care a fost retrasă definitiv de la vânzare în România: ”Pune în pericol sănătatea populației”

Apa care a fost retrasă definitiv de la vânzare în România: ”Pune în pericol sănătatea populației”

De: Andrei Iovan 30/07/2025 | 12:04
Apa care a fost retrasă definitiv de la vânzare în România: ”Pune în pericol sănătatea populației”
De ce apa din avion este mai scumpă, de fapt. Sursa foto: Profimedia

Ultimele controale făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au scos la iveală numeroase nereguli privind comercializarea, etichetarea și prezentarea apelor minerale naturale și de izvor. Amenzile aplicate operatorilor economici au fost de 1,9 milioane lei.

În urma acestor acțiuni, s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 65.000 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată, în valoare de circa 180.000 lei, depozitată în condiţii improprii sub acţiunea directă a razelor solare sau care prezenta caracteristici organoleptice neconforme, potrivit dcnews.ro. De asemenea, s-a hotărât oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 19.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Peste 65.000 litri de apă au fost restrași de la comercializare Sursa foto: Profimedia

„Este inacceptabil ca, în anul 2025, un produs de consum atât de important precum apa să fie comercializat în condiţii care pot pune în pericol sănătatea populaţiei. Operatorii economici au obligaţia legală şi morală să respecte normele privind calitatea, depozitarea şi informarea corectă a consumatorilor. ANPC va acţiona ferm ori de câte ori sunt constatate abateri, pentru că prevenirea riscurilor şi protejarea consumatorilor nu sunt opţionale, ci obligatorii”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, citat în comunicat.

Controalele efectuate de ANPC au vizat aproape 700 de operatori economici. În urma verificărilor, au fost date 180 avertismente și 395 amenzi contravenţionale în valoare de 1,9 milioane lei

Printre abaterile semnalate s-au numărat: depozitarea nu respecta condițiile de temperatură recomandate de producător, lipsa unui buletin de analiză a produsului,  ambalaj deformat, deteriorat, neetanş sau fără etichete de produs, etichete cu traduce eronată în limba română.

CITEȘTE ȘI:  Două noi alimente suferă o nouă scumpire din august. Prețul lor a crescut deja de 2 ori anul acesta

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×