Acasă » Știri » Rusia, lovită de blesteme? Un vulcan adormit de 450 de ani a erupt violent, după cutremurul de 8,8 grade

Rusia, lovită de blesteme? Un vulcan adormit de 450 de ani a erupt violent, după cutremurul de 8,8 grade

De: Mihaela Ioana 03/08/2025 | 15:24
Rusia, lovită de blesteme? Un vulcan adormit de 450 de ani a erupt violent, după cutremurul de 8,8 grade
Un vulcan din Rusia a erupt. Sursa foto: Arhivă Cancan

Fenomen neașteptat! Un vulcan adormit de 450 de ani a erupt într-un mod violent, după un cutremurul de 8,8 grade, în Rusia! Cetățenii sunt sfătuiți să stea departe de zona respectivă! Vă prezentăm cele mai noi informații!

Un fenomen cu totul neașteptat a avut loc în Rusia, în peninsula Kamceatka, unde un vulcan considerat inactiv de mai bine de 450 de ani a erupt, la doar câteva zile după ce zona a fost zguduită de un cutremur puternic.

Vulcanul Krașeninnikov, aflat într-o regiune montană izolată, a erupt spectaculos, aruncând o coloană de cenușă care s-a ridicat până la 6.000 de metri în atmosferă. Autoritățile ruse au transmis că norul de cenușă s-a îndreptat spre est, în direcția Oceanului Pacific. Deși vulcanul nu se află în apropierea unor așezări omenești și nu existau turiști în zonă în momentul erupției, oficialii avertizează că locul rămâne periculos și le recomandă celor care intenționează să viziteze Kamceatka să evite regiunea.

„Observăm în prezent o fisură în flanc şi formarea unui dom de lavă, care este însoţită de o activitate puternică a gazelor”, a declarat Guirina, şeful echipei de răspuns la erupţiile vulcanice din Kamceatka (KVERT), pentru agenţia rusă de ştiri Ria Novosti.

Krașeninnikov este situat într-o zonă spectaculoasă, vizitată adesea de turiști pasionați de drumeții și natură. Acolo pot fi văzute peisaje impresionante și animale precum urșii bruni, dar după acest episod, accesul în zonă ar putea fi restricționat pentru o perioadă.

Când a avut loc ultima erupție a vulcanului

Potrivit Smithsonian Institution, ultima erupție cunoscută a acestui vulcan ar fi avut loc în jurul anului 1550. Acum, specialiștii au observat apariția unei fisuri pe flancul vulcanului și formarea unui dom de lavă, însoțite de degajări intense de gaze. Serghei Guirina, coordonatorul echipei KVERT, a explicat pentru presa rusă că activitatea vulcanică este serioasă și se află sub monitorizare constantă.

Această erupție a venit la scurt timp după ce un cutremur major, cu magnitudinea de 8,8, a avut loc miercuri în largul Kamceatkăi. Seismul, considerat al șaselea cel mai puternic înregistrat vreodată, a declanșat alerte de tsunami în zona Pacificului. Orașul Severo-Kurlisk, din regiunea Sahalin, a fost lovit de trei valuri tsunami, dar din fericire nu au fost raportate victime.

Cutremurul a fost urmat de o serie de replici – în total, 65 de mișcări seismice, dintre care 10 au fost resimțite și în orașul Petropavlovsk-Kamceatski. De asemenea, cel mai înalt vulcan din peninsulă, Kliutcevskoi (4.750 m), a erupt și el, alimentând și mai mult temerile.

Citește și: După patru zile, turista care a căzut în craterul unui vulcan activ a fost găsită. Ce au anunțat echipele de salvare

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×