De ce Ion Iliescu nu a păstrat legătura cu singura lui rudă în viață. Cine i-a dat interzis total

De ce Ion Iliescu nu a păstrat legătura cu singura lui rudă în viață. Cine i-a dat interzis total

Este de notorietate faptul că fostul președinte al României, Ion Iliescu, nu a avut niciodată copii. Însă puțini știu că acesta are totuși nepoți, proveniți din familia fratelui său vitreg. Unul dintre ei este Andrei Iliescu, ajuns la vârsta de 53 de ani, care, deși a purtat același nume celebru, nu s-a bucurat de o relație apropiată cu unchiul său. Motivul? Potrivit declarațiilor din trecut, o prezență discretă, dar influentă din viața lui Ion Iliescu ar fi fost principala piedică.

Andrei Iliescu nu a ezitat să vorbească despre distanța care l-a separat ani la rând de fostul președinte. Deși și-a dorit să-l cunoască mai bine, iar tatăl său a încercat, la rândul său, să refacă legătura de familie, încercările s-au lovit de un zid rece și greu de pătruns. Fostul șef de stat nu a răspuns niciodată cu deschidere.

De ce Ion Iliescu nu a păstrat legătura cu nepotul lui, Andrei

Într-un interviu acordat în urmă cu peste două decenii, Andrei Iliescu a povestit cum legătura de familie nu a fost suficientă pentru a construi o relație reală cu unchiul său. Mai mult, potrivit apropiaților familiei, principala piedică ar fi fost chiar soția lui Ion Iliescu, Nina Iliescu. O femeie discretă în aparițiile publice, dar, conform mărturiilor, cu o atitudine distantă față de cei din afara cercului apropiat.

„O femeie foarte rece, respingătoare. Cred că nu i-au plăcut copiii. Andrei a încercat de mai multe ori să se apropie, încă de când era copil, dar a fost îndepărtat de răceala ei. Nina Iliescu nu se purta urât, dar te făcea să înțelegi că nu ai ce căuta în casa lor”, spuneau surse apropiate lui Andrei Iliescu, potrivit gandul.ro.

În urmă cu ceva timp, Andrei povestea un episod care i-a rămas întipărit în memorie. A sunat într-un an, de Sfântul Ion, pentru a-i transmite urări unchiului său. A fost întâmpinat însă de vocea Ninei Iliescu, care l-ar fi tratat cu răceală.

„Mă trata ca pe un străin. Aveam o relație și mai rece cu mătușa mea”, spunea acesta într-un interviu din 2001.

Deși relația nu a fost una apropiată, Ion Iliescu a făcut totuși câteva gesturi față de nepotul său. În 1991, i-a oferit o cameră video, pe care Andrei a ajuns să o vândă ulterior. Cu altă ocazie, i-a dăruit o brățară de aur de la un brand de lux. Au fost, probabil, mici încercări de apropiere, dar care nu au reușit să repare lipsa unei relații autentice.

Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu. Ce veste tristă a primit în acea zi

Ce pensie avea Ion Iliescu. A încasat o mică avere din indemnizația de la stat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate