Ce i-a scris Melania Trump lui Vladimir Putin. Președintele rus a citit scrisoarea de față cu toată lumea

Ce i-a scris Melania Trump lui Vladimir Putin. Președintele rus a citit scrisoarea de față cu toată lumea
Sursa foto: Profimedia

Melania Trump, soția președintelui american, Donald Trump, a abordat situația dificilă a copiilor din Ucraina și Rusia într-o scrisoare personală adresată președintelui rus Vladimir Putin, au declarat vineri doi oficiali ai Casei Albe.

Președintele Trump i-a înmânat personal scrisoarea lui Putin în timpul discuției pe care cei doi au avut-o în cadrul summit-ului din Alaska, au declarat oficialii. Melania Trump nu a participat la reuniunea din Alaska, însă a ținut să îi transmită un mesaj liderului rus.

Scrisoarea nu a menționat în mod specific Ucraina, pe care forțele lui Putin au invadat-o în 2022, însă în document, Melania îl roagă pe președintele rus să se gândească la copii și la „o inocență care stă deasupra geografiei, guvernelor și ideologiei”. Prima-doamnă nu a discutat despre luptele din Ucraina, în afară de a-i spune lui Putin că ar putea „singur să restabilească” „râsul melodios” al copiilor care au fost prinși în conflict.

„Protejând inocența acestor copii, veți face mai mult decât să serviți doar Rusia, serviți însăși umanitatea”, a transmis ea în scrisoare.

O copie a scrisorii a fost obținută inițial de Fox News Digital și ulterior postată pe rețelele de socializare de către susținătorii președintelui SUA, inclusiv de către procurorul general al SUA, Pam Bondi, arată Associated Press.

Melania Trump, scrisoare către Vladimir Putin

Prima-doamnă a SUA a mai spus în document că Putin ar putea ajuta acești copii cu o singură decizie: aceea de a opri războiului, un lucru pe care l-ar putea face ușor.

​„Fiecare copil are aceleași vise liniștite în inimă, fie că s-a născut la țară sau în marea metropolă. Trebuie, cu siguranță, să ne străduim să creăm o lume decentă pentru toți – astfel încât fiecare suflet să se trezească în pace, iar viitorul însuși să fie protejat în siguranță. Un gând simplu, dar profund, domnule Putin, cu care sunt sigură că sunteți de acord: urmașii fiecărei generații își încep viața cu puritate – o inocență care stă deasupra geografiei, puterii și ideologiei.

În lumea de astăzi, unii copii sunt forțați să poarte în ei un râs liniștit, neatins de întunericul din jurul lor – un protest tăcut împotriva forțelor care i-ar jefui de viitor. Domnule Putin, numai dumneavoastră le puteți reda râsul melodios. Protejând inocența acestor copii, veți face mai mult decât un simplu serviciu Rusiei – veți face un serviciu întregii umanități. O idee atât de îndrăzneață transcende toate diferențele umane, iar dumneavoastră, domnule Putin, puteți realiza această viziune cu o singură lovitură de condei astăzi. A sosit momentul”, a fost scrisoarea Melaniei Trump.

Invazia Ucrainei de către Putin a dus la o situație tristă: mii de copii ucraineni ar fi fost transferați forțat în Rusia, astfel încât aceștia să poată fi crescuți ca ruși. Associated Press a documentat răpirea copiilor ucraineni în 2022, anchetă jurnalistică după care Curtea Penală Internațională a declarat că a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război, acuzându-l de responsabilitate personală pentru răpirile de copii din Ucraina.

CITEȘTE ȘI: Ireal! Vladimir Putin ataca dur Ucraina chiar în timpul summitului pentru pace! Donald Trump: ”Nu vrea armistițiu”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!