Țara în care oamenii își fac casele în pământ. Temperaturile ating 55 de grade Celsius și e mare zăpușeală!

Coober Pedy și locuitorii săi. Foto: Profimedia

Atrași de salariile mari, oameni din întreaga lume vin să lucreze la mina de opal dintr-un mic orășel din Australia. Doar că mina se află în mijlocul deșertului australian! Pentru a putea supraviețui temperaturilor care ajung la 55 de grade Celsius la umbră, locuitorii și-au construit întregul orășel la mare adâncime în subteran.

Familiile care locuiesc în comunitatea subterană spun că le place pacea și liniștea traiului în aceste adăposturi izolate, departe de arșiță. Dar există și anumite provocări, notează THE MIRROR.

Țara în care oamenii își fac casele în pământ

Originară din Stuttgart, Germania, Sabrina Troisi, în vârstă de 38 de ani, locuiește acum în Coober Pedy, un oraș uimitor din Australia de Sud. Împreună cu soțul și cei doi copii, Sabrina locuiește într-o “casă” unică, în valoare de 277.000 de dolari, săpată în versantul unui deal.

Neobișnuita lor casă, ascunsă la aproximativ patru metri sub pământ, are 2 camere de zi, 2 băi și o piscină, plus un SPA interior și unul exterior. Biroul Sabrinei este și mai adânc în subteran, la încă șase metri mai în interiorul dealului.

Sabrina, care lucrează ca office manager la Mina și Muzeul de Opal Umoona, a explicat:

„Să intri în casa noastră înseamnă să intri într-un deal”.

Cum trăiesc oamenii din orașul subteran Coober Pedy

Coober Pedy și locuitorii săi. Foto: Profimedia

Aproximativ 60% din populația de aproximativ 1.600 de locuitori din Coober Pedy trăiește în case scobite în sol. Solul este din gresie moale bogată în gips, care își poate menține forma fără a fi nevoie de suport structural suplimentar.

Sabrina s-a întâlnit cu soțul ei pe când vizita Australia, în vacanță, iar el îi era ghid. Perechea s-a îndrăgostit, iar Sabrina s-a îndrăgostit și de „mediul fermecător” din Coober Pedy, unde s-au stabilit în 2013. Ea a povestit:

“Este pur și simplu fascinant sub pământ, așa că ne-am gândit că Coober Pedy este 100% locul potrivit pentru noi.”

În plus, casa unică a Sabrinei este mult mai ieftină decât o casă din orașul Adelaide, unde prețul mediu este de aproape 800.000 de dolari.

„Este mult mai ieftin să trăiești în subteran decât deasupra solului. Este mai ieftin pentru că nu trebuie să încălziți sau să răciți camerele și aveți nevoie doar de lumini înăuntru”, a spus Sabrina.

Deși unele “case” pot fi săpate cu mașini în doar două luni, altele pot lua mult mai mult. Sabrina a dezvăluit:

„Am văzut oameni săpând timp de 10 ani”.

Dezavantajele traiului în pământ

Sabrina este atât de obișnuită cu modul de viață liniștit al orașului, încât acum consideră că city break-urile sunt mult prea agitate. Ea a recunoscut:

„Când mergem în vacanță sunt epuizată de străzile aglomerate din Adelaide sau de străzile unui oraș mai mare, pentru că sunt atât de obișnuită cu liniștea din Coober Pedy”.

Cu toate acestea, deși există o mulțime de avantaje, praful și lucrările de întreținere necesare pot prezenta provocări. Ea a avertizat:

„Dacă nu consolidezi pereții în mod regulat, devine destul de prăfuit pentru că te afli în interiorul unui deal. Altfel, o să îți cadă bucățele de tavan în supă când ești la masă. Și asta devine destul de enervant. Când văruiești pereții, se ia după un timp, așa că trebuie să refaci asta periodic.”

Deși mulți și-ar imagina că viața în subteran este destul de întunecată, Sabrina și familia ei se asigură că au parte de mult soare și aer curat:

„În mod normal, afară este soare. Mergem la plimbare și avem o grădină. Cu toate acestea, când ai o grădină, trebuie să plătești pentru apă, care este destul de scumpă în Coober Pedy, așa că mulți oameni folosesc dușul și apa de la spălatul de rufe.”

Cel mai apropiat oraș, la aproape 650 de km distanță

Coober Pedy este, fără îndoială, îndepărtat de restul lumii. Cel mai apropiat oraș este la aproape 650 de km distanță. Locuitorii trebuie să conducă distanțe mari pentru a avea acces la servicii esențiale, cum ar fi bănci, veterinari și coafor.

Cu toate acestea, spiritul comunității strâns unite se potrivește Sabrinei și familiei ei. Potrivit Sabrinei:

„Este foarte relaxat. Totul este la cinci minute distanță. Nu avem semafoare, nu avem multe mașini.”

Odată, când câinele ei s-a îmbolnăvit, Sabrina s-a trezit nevoită să călătorească 650 km pentru a-l duce la veterinar. Când a postat pe Facebook despre asta, un vecin amabil s-a oferit să o ducă cu mașina. Acest lucru, susține Sabrina, nu este neobișnuit pentru acest „oraș foarte primitor” unde „toată lumea se ajută reciproc”.

Traiul în subteran, o soluție pentru încălzirea globală?

Chiar dacă există cu siguranță obstacole când vine vorba de acest mod de viață, Sabrina nu ar vrea să schimbe nimic:

„Dacă ne-am muta vreodată, aș vrea să locuiesc într-un loc liniștit. Nu unul agitat ca Adelaide sau Londra.”

Cu toate acestea, oricât de mult i-ar plăcea, Sabrina nu este convinsă că moda vieții subterane ar putea prinde pe scară mare:

„Ar putea fi o soluție pentru încălzirea globală în alte părți ale lumii. Dar chestia este că, atunci când nu ai materialul potrivit, așa cum avem noi, trebuie să construiești structuri. Nu cred că este viitorul decât dacă se găsește cu adevărat o modalitate de a face acest lucru.”

(Citește și: Comoara ascunsă în pădurile României. Italienii sunt dispuși să plătească sute de euro pentru ea)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri