Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică. Ce NU ai voie să faci pe 8 septembrie, ca să nu ai parte de ghinion tot anul

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică. Ce NU ai voie să faci pe 8 septembrie, ca să nu ai parte de ghinion tot anul
Sursă Foto: Pixabay

Pe data de 8 septembrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, cunoscută și sub numele de Sfântă Maria Mică. Este prima sărbătoare mare a toamnei și are o însemnătate profundă pentru români, care păstrează o serie de tradiții și obiceiuri. 

Potrivit legendei, Fecioara Maria s-ar fi născut între anii 19 și 22 î.Hr., fiind fiica drepților Ioachim și Ana. Se spune că s-au rugat ani de zile pentru a avea un copil și cum încercările de o viață nu au dat roade, credința a rămas singura lor speranță. În mod normal, Biserica Ortodoxă prăznuiește nu doar Adormirea Maicii Domnului, ci și nașterea, alături de cea a Sfântului Ioan Botezătorul.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Nașterea Maicii Domnului este celebrată în toată lumea creștină. Primele mențiuni despre această sărbătoare apar în secolul al VI-lea, fiind introdusă în calendarul creștin de Răsărit în secolul al V-lea, iar de Apus în secoulul al VII-lea, sub pontificatul Papei Serghie I.

Se spune că NU este bine să faci anumite lucruri în această zi, pentru a nu alunga norocul și pacea din familie. Creștinii ortodocși țin cont de câteva aspecte, pentru a îndepărta ghinionul și necazurile din casă. Ziua de 8 septembrie este considerată sfântă, iar credincioșii evită orice activitate casnică.

  • În această zi importantă, bărbații nu au voie să repare, să construiască sau să desfășoare alte munci fizice în gospodărie.
  • Nu se face focul în casă, chiar dacă este răcoare, deoarece se spune că acest lucru aduce ghinion.
  • Femeile nu au voie să spele, să coasă sau să gătească, pentru a nu atrage necazuri asupra casei și a familiei.
  • Maica Domnului este considerată protectoarea mamelor, iar toate femeile care nu pot avea copii sunt îndemnate să se roage în această zi sfântă, pentru dezlegarea pântecelui și pentru a primi copilul mult visat.
  • În această zi femeile trebuie să meargă la biserică, să împartă prune și struguri pentru sufletele celor adormiți.

Se spune că în această zi păsările pleacă spre țările calde, iar reptilele încep să intre sub pământ.

Aceste obiceiuri au rolul de a păstra liniștea și sfințenia dedicate Maicii Domnului, iar în credința populară, respectarea lor aduce protecție, sănătate și belșug pentru întreaga familie.

CITEȘTE ȘI: Sfântul Andrei, tradiții și superstiții. Ce NU ai voie sub nicio formă să faci azi, 30 noiembrie 2024

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
go4it.ro
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă