Surpriză neașteptată pentru fanii Asia Express! Irina Fodor le-a arătat tuturor camera de hotel în care a fost cazată în cadrul emisiunii, iar telespectatorii au rămas uimiți. Mulți se așteptau ca prezentatoarea TV să stea în lux, însă situația este cu totul alta. Află, în articol, toate detaliile!
Duminică, 7 septembrie 2025, a început sezonul 8 al emisiunii Asia Express, iar telespectatorii au urmărit prima ediție cu multă curiozitate pentru a cunoaște noii concurenți, printre care se numără Mara Bănică și Serghei Mizil, Dan Alexa și Gabriel Tamaș, Karmen Minune și Olga Barcari, Emil Rengle și logodnicul său, dar și Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. De asemenea, fanii sunt curioși să afle detalii și din spatele camerelor de filmat.
Sezonul 8 al emisiunii Asia Express a fost filmat în Vietnam, Filipine și Coreea de Sud. Multe locații s-au dovedit a fi destul de sărace, iar concurenții au fost nevoiți, de multe ori, să doarmă în condiții groaznice.
Participanții au crezut că Irina Fodor are parte de cazări mult mai bune decât ei și că stă în lux pe tot parcursul show-ului. Totuși, se pare că situația este cu totul alta. Pentru a nu mai fi considerată privilegiată, prezentatoarea TV a arătat camera de hotel în care a fost cazată.
Soția lui Răzvan Fodor a prezentat una dintre cele mai mari probleme ale camerei, și anume mucegaiul. Din această cauză, mirosul a fost unul înțepător, iar ea a căutat soluții pentru a mai scăpa de el. Astfel, a mărturisit că a folosit o jumătate de sticluță de parfum.
„Pentru că foarte mulți m-ați întrebat cum arată o cazare în Asia Express…Mi-am auzit vorbe la câțiva concurenți că sunt cazată numai și numai la lux. Astăzi mi-am consumat jumătate de parfum în camera asta. Miroase a mucegai, a șosete murdare, a mobilă veche, a cuvertură veche”, a spus prezentatoarea emisiunii pe TikTok.
Nici gândacii nu au lipsit din încăpere. De asemenea, Irina Fodor a avut parte de mobilă veche, iar camera nu a dispus nici de terasă, doar de un geam foarte mic. Fanii emisiunii au rămas surprinși atunci când au văzut filmulețul. Reacțiile nu au întârziat să apară în mediul online.
„Eu zic să dormi în baie că arată cel mai bine”/ „Hotel de 3 stele pe litoralul românesc, nu zic că toate… Multe”/„Mucegaiul ăla efectiv mai are puțin și se urcă noaptea pe ea”, au fost câteva comentarii pe TikTok.