Cererea de rejudecare a procesului soților Elena și Nicolae Ceaușescu a fost respinsă. Cât are de plată ginerele Mircea Oprean

Cererea de rejudecare a procesului soților Elena și Nicolae Ceaușescu a fost respinsă. Cât are de plată ginerele Mircea Oprean
Elena și Nicolae Ceaușescu/ Sursa foto: Arhivă CANCAN

Trei decenii și jumătate după căderea regimului comunist, unul dintre cele mai controversate dosare din istoria României a ajuns din nou în fața magistraților. Curtea Militară de Apel a respins cererea de rejudecare a procesului în urma căruia Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați în ziua de Crăciun din 1989. Decizia, pronunțată în octombrie 2025, închide definitiv tentativa de redeschidere a unui capitol care continuă să stârnească întrebări și pasiuni în rândul istoricilor și al opiniei publice.

Inițiativa i-a aparținut profesorului Mircea Oprean, ginerele celor doi foști lideri comuniști, care a cerut anularea sentinței din 25 decembrie 1989 și rejudecarea cauzei. El a susținut, prin intermediul unei acțiuni depuse în iulie 2024, că procesul de atunci s-a desfășurat fără probe concrete și fără respectarea normelor procedurale, potrivit Mediafax.

Cererea de rejudecare a procesului soților Ceaușescu a fost respinsă

Cererea sa a fost analizată inițial de Curtea Militară de Apel, însă, din cauza unui conflict de competență, dosarul a fost înaintat către instanțele civile. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistrații militari sunt cei care trebuie să soluționeze definitiv această chestiune. După mai multe termene de judecată, instanța a decis respingerea cererii ca inadmisibilă, menționând că nu pot fi contestate hotărârile unui tribunal militar extraordinar încheiate în condițiile excepționale ale anului 1989.

Hotărârea Curții Militare de Apel prevede și obligarea petentului la plata unor cheltuieli judiciare simbolice, în valoare de 300 de lei, către stat. Decizia este definitivă și nu mai poate fi atacată.

„I. În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul Oprean Mircea–Ioan privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art.409 Cod procedură penală. Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.
II. Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul Oprean Ioan–Mircea împotriva sentinței penale nr.1 din data de 25 decembrie 1989, a Tribunalului Militar Teritorial București, pronunțată în dosarul nr.1/753/1989. Conform art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în decizia Curții Militare, prezentate în premieră de MEDIAFAX.

În paralel, Mircea Oprean a înaintat și o solicitare de reconstituire a dosarului original al Tribunalului Militar Excepțional, cunoscut drept „dosarul nr. 1/1989”, considerând că documentele care au stat la baza condamnării soților Ceaușescu au dispărut la scurt timp după pronunțarea sentinței. Potrivit informațiilor existente, dosarul a fost pierdut sau distrus la începutul anului 1990, iar singurele copii parțiale ale actelor de atunci provin din arhive militare și din presa vremii.

Procesul cuplului Ceaușescu a fost desfășurat într-o unitate militară din Târgoviște, într-o sală improvizată din incinta garnizoanei. A început în jurul prânzului, la ora 13:20, și s-a încheiat puțin după ora 14:30. Sentința, redactată de judecătorul Gică Popa, a fost executată imediat, în aceeași zi.

CITEȘTE ȘI: Ce teroare a trăit fostul bucătar al lui Nicolae Ceaușescu: „Stăteam cu frică atunci când…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi