Doamnelor și domnilor, avem o situație interesantă. Știți cum e, alte vremuri, aceleași tipare. De ce spunem asta? Pentru că un detaliu ne-a atras atenția la două dintre divele noastre. Pe de o parte o avem pe Loredana Chivu, blondina care făcea (și încă face) ravagii în rândul domnilor. Apoi, doamna Mihaela, iubita lui Bisoi. Ce le leagă pe cele două? CANCAN.RO a făcut „radiografia” postărilor. Nu de alta, dar parcă există prea multe similarități. Probabil să se inspire de la alții e ceva firesc în „familia” vloggerului. Mai știți cum și Bisoi, la rândul lui, îl copia pe Selly? Deh, fiecare cu idolul său!
Despre Loredana Chivu ce ar mai fi de zis? Dacă ne uităm pe pagina ei de Instagram, pare că are viața perfectă. Poze cu duiumul lângă bolizi de lux, buchete uriașe de flori, jucării de pluș, genți de brand. Unde mai pui că a și investit bani grei în aspectul ei, ca să arate bombă!

Iar toată această imagine pe care și-a creat-o, pare că le-a inspirat și pe alte domnișoare. Iar una dintre ele este chiar doamna Mihaela. Le vom lua rând pe rând, prea multe elemente comune ca să fie doar niște simple coincidențe. Dar concluziile le veți trage voi!
Nu spune nimeni că e greșit să te mai inspiri, din când în când, de la persoanele pe care le admiri. Se schimbă foaia atunci când postările devin aproape identice. Și nu doar postările, ci și aspectul. Și dacă tot am pomenit de aspect, să începem cu asta. Loredana Chivu nu e cunoscută doar pentru formele ei apetisante, ci și pentru părul lung, voluminos, blond platinat. Da, sunt extensii! Extensii la care a apelat și doamna Mihaela, tot lungi, tot blonde. Procedurile non-invazive există și ele, de ambele părți, și nu ne-am mira să o vedem în viitorul apropiat pe iubita lui Bisoi cu un BBL de toată frumusețea.

Dar ce se întâmplă cu ursuleții de pluș uriași, roz? Amândouă par să aibă o afinitate pentru ei. Apoi urmează fotografiile lângă bolizi. Loredana îi tot schimbă de câțiva ani, de fiecare dată o altă nuanță interesantă. Doamna Mihaela se rezumă la roz, deocamdată. Cât despre buchetele uriașe de flori, părea că Lore este de neegalat la capitolul acesta, dar iată că vine și iubita vloggerului, care a început să posteze și ea ditamai buchetele. Atenție, Loredana! Vine competiția din urmă, trebuie să plusezi cumva! Până și pozele de la plajă, de pe șezlong, sunt la fel. Adică identice, și alta nu! Aceeași poziție, același cadru. Curios! Iar când vine vorba de ocazii speciale, din nou, asemănări izbitoare. Rochii roșii, părul coafat la fel, zici că-s gemene. Am dori să adăugăm, în cazul în care doamnei Mihaela i-au scăpat câteva elemente importante: de plusat pe partea de poze provocatoare în lenjerie intimă și să nu uităm de blănuri. Iar Bisoi, să ții bine de blondină, nici nu știi când răsare vreun „Leo” și ți-o suflă!
CITEȘTE ȘI: Youtuberul momentului, elev silitor: îl copiază pe „maestrul” Selly. Bisoi cu Maybach-ul , iar doamna Mihaela nu iese fără Labubu!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.