Acasă » Știri » Cu ce se ocupă Geanina, soția lui Ștefan Hrușcă. A făcut o schimbare radicală de carieră

Cu ce se ocupă Geanina, soția lui Ștefan Hrușcă. A făcut o schimbare radicală de carieră

De: Anca Chihaie 17/11/2025 | 17:35

Ștefan Hrușcă, cunoscut drept „Regele colindelor”, rămâne un simbol al tradițiilor și al muzicii românești, însă în afara luminii reflectoarelor se bucură de o viață extrem de discretă, alături de familie. Stabilit în Toronto din 1991, artistul își împarte timpul între cariera muzicală din România și liniștea traiului de zi cu zi în Canada.

Născut pe 8 decembrie 1957, în Ieud, Maramureș, Hrușcă a păstrat mereu legătura cu rădăcinile sale, ducând mai departe tradițiile satului natal. În ciuda faimei și a spectacolelor anuale care adună mii de spectatori, artistul și-a construit o existență calmă, concentrată pe familie. În spatele imaginii sale publice se află soția sa, Geanina, și cei doi copii ai cuplului, Steven și Andra.

Cu ce se ocupă Geanina, soția lui Ștefan Hrușcă

Geanina Hrușcă, originară din Iași, a avut o carieră distinctă înainte de a se stabili în Canada. Fost fotomodel și studentă la Filologie în România, ea și-a reinventat viața după relocare, devenind programator IT într-o companie de profil din Toronto. Pe lângă activitatea profesională, Geanina gestionează și aspectele digitale legate de activitatea publică a soțului său, administrând site-ul oficial al artistului și menținând prezența acestuia în mediul online.

Căsătoria lor a avut loc în Canada, într-o ceremonie discretă, într-o bisericuță românească din Hamilton, departe de fastul și tradițiile nunților maramureșene. Cuplul a ales să păstreze intimitatea și să se concentreze pe aspectul spiritual al momentului, ceea ce reflectă modul în care gestionează și restul vieții lor private.

„Eu m-am căsătorit departe de țară, deși mama mea și-ar fi dorit nespus să o fac la Ieud, locul de unde sunt eu. M-am căsătorit în Hamilton, Canada, într-o bisericuță românească foarte mică și intimă, cu doar câțiva prieteni foarte buni alături de mine.

Acolo, atmosfera e un pic mai calmă, adică nu este stresul aşa de puternic ca aici, în Europa. Mie, în străinătate, mi se spune şi Ştefan şi Steven, Genny sau Gia este soţia mea Geanina. Aşa îi spun toţi. Ea este sufletul, este omul de care aveam nevoie, care mă completează. Suntem foarte fericiţi. Avem doi copii faini şi foarte cuminţi. Lucrează în domeniul IT şi cochetează cu moda”, spunea Ștefan Hrușcă.

Citește și:

Am găsit-o pe fiica ”secretă” a lui Ștefan Hrușcă: Este copia fidelă a tatălui ei! Andra face echipă cu geniile din Canada

Cât câştigă Ştefan Hruşcă de sărbători? Colindele îi aduc o sumă colosală artistului

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×