Daniel Băluță dă startul lucrărilor pentru cea mai importantă magistrală a Capitalei: “Investim 3,5 miliarde de euro”

Daniel Băluță dă asigurări: finanțarea pentru extinderea Magistralei M4 este acoperită integral.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, după semnarea ordinului de începere a lucrărilor pentru extinderea Magistralei M4, că proiectul beneficiază de finanțare completă, în ciuda speculațiilor apărute recent privind capacitatea de a duce investiția la bun sfârșit.

Întrebat cum stă Sectorul 4 din punct de vedere financiar, având în vedere că programul de transport are garanții doar până în 2027, Băluță a explicat: „Sectorul 4 este autoritatea contractantă, cea care deține finanțarea, fiind împuternicită prin protocolul semnat. Contractul de finanțare este deja semnat, avem integral suma necesară execuției lucrărilor. Am semnat și ordinul de începere, iar din acest moment poate începe proiectarea. Finanțarea nu reprezintă o problemă”.

În ceea ce privește stadiul celor două loturi ale proiectului, edilul a adăugat: „Ordinul de începere vizează lotul 1. Pentru lotul 2, urmează să desemnăm câștigătorul în cel mai scurt timp; suntem pe ultima sută de metri”.

Daniel Băluță dă startul lucrărilor pentru cea mai importantă magistrală a Capitalei

Investiție de 17 miliarde de lei în infrastructura Capitalei

Extinderea Magistralei M4 reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de transport din România. Băluță spune că, doar prin această investiție, până în 2040, rețeaua de metrou va atrage circa 58,6 milioane de călători suplimentari anual.

„Investim 3,5 miliarde de euro – peste 17 miliarde de lei – fonduri europene nerambursabile atrase de Sectorul 4 pentru a uni nordul și sudul orașului printr-o magistrală modernă și predictibilă. Construim 14 stații noi, de la Gara de Nord la Gara Progresul. Acest culoar devine principala axă de mobilitate a Capitalei. Este investiția care mută presiunea de pe bulevardele centrale și redă orașul oamenilor”, a declarat primarul.

Traseul va avea 11 kilometri și va traversa cartierele Gara de Nord, Uranus, 13 Septembrie, Giurgiului și Progresul, acoperind teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și comuna Jilava din Ilfov.

Băluță a ținut să dea asigurări și în privința traficului: „Începerea lucrărilor nu va bloca orașul. Împreună cu specialiștii de la PMB, Comisia Tehnică de Circulație, Brigada Rutieră și distribuitorii de utilități vom găsi soluțiile necesare pentru ca traficul rutier și pietonal să nu fie afectat”.

Peste 900 de locuri de muncă permanente

Extinderea M4 va genera 5.612 locuri de muncă în etapa de execuție și 901 locuri de muncă permanente după finalizarea proiectului.

„Rețeaua de metrou crește cu aproape 22% printr-un singur proiect, un salt fără precedent. Iar oamenii vor simți direct aceste schimbări”, a mai subliniat edilul.

Încep lucrările pentru extinderea Magistralei M4

Cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Capitalei

Proiectul a fost prezentat inițial de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban: „Primăria Sectorului 4 a semnat ordinul de începere a celui mai mare proiect de infrastructură din istoria Capitalei. Magistrala M4 va avea 14 stații noi, între Gara de Nord și Gara Progresu”.

Edilul Daniel Băluță a completat, subliniind viziunea extinsă a administrației: „Introducem monitorizare metropolitană în timp real. M4 este doar începutul. Ne propunem să reducem blocajele. În Sectorul 4 am făcut metrou, pasaje, spitale – continuăm în același ritm”.

Sectorul 4 rămâne, astfel, singura autoritate locală din România care implementează proiecte de dezvoltare a infrastructurii de metrou.

La semnarea ordinului de începere a lucrărilor, primarul a fost însoțit de ministrul Transporturilor și de viceprimarul Sectorului 4, Andrei Trocan.

CITEȘTE ȘI: Daniel Băluță, premiat pentru Berceni Arena, la Gala Mari Sportivi 2024: „Sper să se nască noi campioni olimpici”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi