Finalul de an o găsește pe Ana Maria Mocanu într-o perioadă de echilibru și asumare. Fosta asistentă de la Antena 1 a decis ca de această dată să iasă din tipare și să își petreacă Revelionul altfel decât în anii trecuți. Într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO, șatena vorbește deschis despre felul în care a ales să întâmpine 2026, dar și despre un 2025 plin de muncă, reușite și provocările pe care le-a depășit deși nu i-a fost deloc ușor.
Ana Maria Mocanu recunoaște că 2025 a fost greu, dar bun, iar 2026 trebuie să înceapă exact așa cum își dorește: cu distracție, tradiții respectate și… bani încasați din prima zi ca să-i meargă bine.
De Revelion voi merge la un restaurant, cu prietenele mele și o parte din familia mea, o să petrecem acolo Anul Nou, mă îmbrac cu rochie nouă, cu toate tradițiile și superstițiile, cu lenjerie roșie, cu tot ce trebuie, strugurii mâncați sub masă. Anul acesta am decis să nu mai stăm acasă, anul trecut am stat acasă de Revelion, pentru că noi avem și o cățelușă, pe care eu o iubesc foarte mult și a avut ceva probleme, s-a speriat foarte tare din cauza petardelor și nu s-a simțit bine. Anul acesta am înțeles că s-au interzis, din fericire. Iar spre dimineață eu voi și munci, mi-am luat un eveniment, pentru că vreau să încasez de la începutul anului. M-am gândit că dacă încasez din prima zi a anului, așa va merge tot anul. Având în vedere că nu sunt într-o relație, nu am copii, programul meu e mult mai lejer față de o persoană care are deja o familie. A fost un an bun pentru mine din punct de vedere profesional, cu împliniri, mi-am luat apartamentul, chiar dacă a fost o perioadă destul de grea pentru mine, am reușit singură să-l mobilez, a fost puțin mai complicat.

După un an în care a muncit până la epuizare, Ana Maria Mocanu recunoaște fără ocolișuri că pe plan personal lucrurile nu au fost deloc roz. Tocmai din acest motiv, pentru anul care vine, șatena își propune un reset total: mai multă grijă pentru sănătate, pauze asumate și liniște. Cât despre oamenii toxici, spune că nici n-a fost nevoie să-i elimine: au ieșit singuri din peisaj.
Pe partea personală nu prea a fost bine, dar sper că anul viitor va fi mai bun, din punctul acesta de vedere. Anul acesta m-a enervat teribil că nu am avut timp de mine și de sănătatea mea, m-am epuizat puțin, nu am mai avut control asupra dietei mele, nu am reușit să plec nici într-o vacanță, spre exemplu. Vreau să merg undeva, să închid totul 2 săptămâni, pentru că anul acesta nu am înțeles nimic din micile ieșiri. M-am dat puțin peste cap cu munca multă, cu lipsa somnului, am fost epuizată. Dar de la anul vreau să le pun pe toate în ordine, dacă simt nevoia să iau o pauză, să o iau și să nu mă mai forțez. Cât despre persoanele toxice din viața mea, nu a fost cazul, dacă au fost persoane toxice, au ieșit cu toții singuri din viața mea. Eu nu suport drama, mie îmi place liniștea, a declarat Ana Maria Mocanu pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.