Facturile la curent au îngenuncheat-o pe Saveta Bogdan. Artista trage din greu ca să își achite datoriile, dar traiul e tot mai scump. Chiar dacă mai are cântări, în general, tot pensia e baza.
Saveta Bogdan s-a trezit că are de plată o sumă colosală la curent, iar asta după ce a băgat în priză un radiator ca să se încălzească în nopțile reci. Solista locuiește într-un bloc mai vechi, de pe Calea Moșilor.
Aleargă de zor la evenimente, dar nu e mulțumită de viața pe care o are în prezent. Saveta Bogdan cheltuie tot ce câștigă, iar asta din cauza facturilor prea mari.
„La mine în casă e frig iarna, locuiesc într-un bloc mai vechi, de pe Calea Moșilor, aici în fiecare an ne opresc apa caldă. Cam de trei zile ne-au mai dat drumul, caloriferele sunt însă doar călduțe.
Prin urmare, mai bag în priză un radiator, ca să mă încălzesc, mai ales când fac baie, ca să nu răcesc. Anul trecut, mi-a venit de plată la curent suma de 300 de lei, acum am vreo 700 de lei, deci mai mult decât dublu. În acest moment nu am bani, voi achita după ce iau pensia din ianuarie, acum am cheltuit banii ca să fac și eu ceva de mâncare, pentru sărbători”, spune artista pentru Click.
Solista vrea ca în următoarele zile să înceapă pregătirile pentru sărbători. Saveta Bogdan va intra în bucătărie și va pregăti bucate alese. Artista vrea să aibă pe masă sarmale, piftie, dar și cozonaci.
„Zilele astea fac cozonaci, cârnați, caltaboși, sarmale și piftie. Fac apoi pachete și le împart prin bloc, am aici niște prietene cu probleme financiare. Împart mâncare și la biserică, să fie pentru sufletul părinților, celor doi frați morți și bunicilor”, a mai spus Saveta Bogdan.
De ce divorțează la greu solistele de muzică populară? Saveta Bogdan a răbufnit: „Ne vor…”