Ce s-a ales de Dl. Problemă. Făcea furori la începutul anilor 2000

Ce s-a ales de Dl. Problemă. Făcea furori la începutul anilor 2000

Îți mai amintești de Dl. Problemă, artistul care, la începutul anilor 2000, te ademenea la dans cu piese precum „Beau, beau”, „Maria”, „Marea” sau „Vara”? Bogdan Tașcău a părăsit lumina reflectoarelor, dar nu a cotit-o către un alt domeniu. A ales să facă muzică, dar dintr-un studio de înregistrări, pentru alți artiști.

Ce s-a ales de Dl. Problemă acum?

Vremea când era pe val îi trezește și astăzi multe nostalgii. Nu poate uita cât de marcat era de fiecare concert și cum îl primeau oamenii atunci când urca pe scenă. Iubea acea veselie și era fericit că poate schimba stări.

„Vremurile erau frumoase, cu toții ne amintim cât de frumoase erau. Eu le conștientizam și mă bucuram de fiecare concert, apariție, de fiecare album la care lucram, la fiecare melodie. Îmi este atât de dor de oamenii care zâmbeau fericiți când veneau la concerte. Cui nu-i este dor de anii 2000? Erau mult mai puține griji și probleme”, mărturisea artistul într-un interviu.

Dl. Problemă și diagnosticul primit

În 2008, artistul a întâmpinat anumite probleme de sănătate și, de atunci, și-a schimbat radical stilul de viață. Bogdan Tașcău a descoperit că avea ficatul mărit și a înlocuit anumite alimente din dieta lui de viață. A renunțat la carne, dar continuă să mănânce pește.

„Nu sunt chiar vegetarian, mai mănânc pește și fructe de mare, lapte și brânză, dar asta din ce în ce mai rar. În 2008 am avut o problemă foarte mare de sănătate, am ajuns să am ficatul dublu și jumătate. După ce am mâncat o lună numai vegan, fără să iau nicio pastilă, corpul meu și-a revenit. După o lună jumătate analizele au fost aproape perfecte”, a explicat artistul.

Cu cine e căsătorit Dl. Problemă

Bogdan și-a cunoscut soția în 1995, când ea a venit să îi ia un interviu. O vreme au fost prieteni, dar dragostea a învins. Crede că a cucerit-o prin felul lui de a fi, dar și cu muzica.

„Am cunoscut-o când mi-a luat primul meu interviu adevărat și profesionist, și anume când am lansat „Romanian Jungle”. Prima mea casetă, primul meu interviu și prima doamnă din viața mea. Nu ne-am combinat atunci imediat, în ’95 adică. Mi-a plăcut de ea, ne-am tot tachinat, am fost prieteni o perioadă și din anul 2001 suntem împreună. De 21 de ani sunt împreună. Nu știu cum am cucerit-o, probabil cu muzica și cu felul meu de-a fi. În tot ce iubesc pun suflet. Sunt sută la sută în tot ce fac, n-am fost niciodată 50 la sută. Dacă ceva îmi place, mă bag, dacă nu, nu”, spunea el într-un interviu.

Citește și: Unul dintre cei mai vechi cântăreți a ajuns să cânte pe stradă, pentru bani. Cât produce într-o zi de ”muncă”

Citește și:  Imagini inedite! Cum arătau vedetele în prima zi de şcoală

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli