Oana Roman, dezamăgită de un profesor de la școala fiicei sale. Ce a pățit Iza

Oana Roman a ajuns cu fiica sa la spital/foto: Instagram

Oana Roman tună și fulgeră. Influencerița nu înțelege de ce copiii au o programă supraîncărcată, sunt obosiți cu numeroase materii și au multe teme de făcut acasă, când situația în alte țări arată altfel. Oana Roman o compătimește pe fiica sa care învață în acest sistem și nu mai are timp pentru alte activități.

Vedeta a dateliat modul în care decurge o zi din viața Isabelei, fiica sa, care merge la nutriționist, la tenis, apoi se scufundă în exercițiile de la matematică de fiecare zi, care se tind pe mai multe pagini. Oana Roman susține că nu îi înțelege pe profesori.

„Isa a avut după școala consultul săptămânal la nutriționist, tenis de la ora 18 și acum are de făcut de azi pe mâine două pagini de exerciții la matematică, în condițiile în care azi, la prima oră, a dat test la matematică. Eu nu înțeleg ce e în capul unor profesori. Unii copii mai au și alte activități în afară de școală De ce să le dai 3 ore de teme minim, de pe o zi pe alta?”, a scris aceasta pe o rețea de socializare.

Oana Roman, uimită de reacția fiicei sale

Oana Roman a rămas impresionată de felul în care fiica sa a tratat situația. Influencerița consideră că Isa a judecat totul cu multă maturitate și a lăsat-o fără cuvinte. Ea a făcut referire la acel profesor care ar trebui să știe toate materiile.

„Mami, dacă noi, la 11 ani, trebuie să învățăm toată programa de la atâtea materii, de ce avem câte un profesor la fiecare materie? De ce nu avem un profesor care să știe toate materiile așa cum trebuie să le știm noi? Dacă nouă ni se cere să învățăm atâtea, un adult de ce nu ar putea? Mi-a dat Fazan”, a transmis vedeta.

Fiica Oanei Roman e căutată rar de Marius Elisei

Oana Roman a dezvăluit că fiica sa vorbește rar cu Marius Elisei. Acest lucru o mâhnește pe Isa, care până la această separare care s-a produs între părinții ei forma o echipă cu el. Isa nu înțelege cum au ajuns lucrurile în acest punct și de ce s-a produs ruptura.

„Vorbește, dar prea rar! Eu nu încerc să o influențez. La ce mi-ar folosi să îi spun: «Tatăl tău face rău, e rău, nu e un tată bun!». Nu m-ar ajuta la nimic! Ea m-a întrebat la un moment dat: «Mami, dar de ce?». I-am explicat: «Mami, nu am de unde să știu de ce! Nu pot să răspund la întrebarea aceasta. Singurul lucru pe care pot să ți-l spun este că, din păcate, în viață o să ai multe momente în care o să te întrebi de ce se întâmplă niște lucruri și nu vei găsi răspuns. Trebuie să înțelegi că respectivele situații trebuie să le iei ca atare și să le înfrunți».
Treci printr-o suferință, nu ajută la nimic să o ascundem sub covor sau să ne prefacem că nu există. Cea mai bună soluție de a trece peste o suferință este să o înfrunți, să treci prin ea! I-am zis că sunt lângă ea, că o înțeleg, dar că nu pot face mai mult de atât”, a mai spus vedeta.

Citește și: Oana Roman, calvar în vacanța din Grecia! Condiții precare și ce făceau românii pe holurile hotelului când o vedeau

Citește și: Festivitate de absolvire tristă pentru Isa, fiica Oanei Roman. Mama ei a recunoscut motivul: „Știu însă că…”

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Click.ro
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia