Este doliu în muzică! Dan Bălan s-a stins din viață ieri, 24 ianuarie 2026. Celebrul compozitor a fost coordonatorul Subsecției Didactice a UCMR încă din anul 1990 și până în ultima lui zi.
Vestea tragică a fost dată pe rețelele de socializare de Teatrul Țăndărică, acolo unde cunoscutul compozitor era partener artistic. Colegii sunt în șoc:
”Teatrul Țăndărică își exprimă profundul regret la aflarea veștii trecerii în neființă a compozitorului Dan Bălan, colaborator al instituției noastre.
Dan Bălan a fost un partener artistic important al Teatrului Țăndărică, iar contribuția sa a îmbogățit în mod semnificativ repertoriul și identitatea noastră artistică. Profesionalismul, sensibilitatea și dedicarea sa vor rămâne repere pentru echipa noastră și pentru publicul care i-a apreciat creațiile.
În aceste momente de doliu, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, este mesajul transmis de reprezentanții Teatrului Țăndărică pe rețelele de socializare.
Dan Bălan a fost un celebru compozitor. El a studiat la Liceul de Muzică „George Enescu” și la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București la clasa unor renumiți maeștri, precum Myriam Marbe şi Tiberiu Olah.
El a activat în domeniul creației muzicale, dirijatului și al cercetării artistice.
Dan Bălan a compus lucrări de muzică corală, muzică de cameră, lieduri, muzică de balet și de teatru, piese pentru copii și lucrări pentru pian.
Mai mult, el era implicat constant în proiecte educaționale și de cercetare interdisciplinară și a publicat studii și volume de specialitate.
Dan Bălan a fost coautor la Dicţionarul Teatrului de Păpuşi, Marionete şi Animaţie din România (1999), Mitul românesc şi universal în teatrul liric din România (2000), Arta muzicii – de la creaţie la educaţie (2004), Dascăli de ieri şi de azi (2014), Păpuşari, regizori, profesori (2015).
VEZI ȘI: