Cuvintele lui Florin Piersic, în ziua în care a împlinit 90 de ani: ”Să nu mă uitați prea repede”

Cuvintele lui Florin Piersic, în ziua în care a împlinit 90 de ani: ”Să nu mă uitați prea repede”

Florin Piersic împlinește astăzi 90 de ani. Marele actor a fost sărbătorit aseară, într-un spectacol grandios, la Teatrul Național. Evenimentul a adunat numeroase celebrități. A fost o seară cu lacrimi și multe momente amuzante.

Înainte de Gala Aniversară, Florin Piersic a ținut să se adreseze celor care îl poartă întotdeauna în suflet, care l-au admirat în filme și piese de teatru. Actorul a ținut să vorbească publicului de pe scena Teatrului Național, într-o sală goală.

„Iubiții mei spectatori, mă aflu pe scena unde am jucat zeci, sute, mii, mii de spectacole… la Teatrul Național din București. Astăzi sunt cu dumneavoastră cu sala goală, ceea ce mie nu-mi place, dar va fi plină când voi vrea eu: pe 26 ianuarie, când eu am să împlinesc frageda vârstă de… nici nu știu câți ani”, a spus Florin Piersic.

Actorul a mărturisit că nu simte anii pe care îi are. Cu emoție în glas, Piersic le-a cerut oamenilor să nu îl uite prea repede. El și-a mărturisit dragostea pentru cei de care s-a simțit întotdeauna legat și de care nu s-a putut depărta niciodată, pentru oamenii care l-au răsplătit cu aplauze și cu iubirea lor.

„A!!! 90, 90 și mie îmi vine să râd, pentru că nu-mi vine să cred că o să împlinesc pe 26 ianuarie, o să împlinesc, de fapt, pe 27, dar 26… mă rog, înțelegeți dumneavoastră ce vreau să vă spun”. „Dragilor, atât vreau să vă anunț: că dumneavoastră o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți o să vă uitați în internet. Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă totuși că avem o întâlnire, o întâlnire cum îmi place mie să spun… de dragoste. Cu cine? Cu mulți și cu Florin Caisă. Ăăăă, Piersic”, a mai spus el.

Medeea Marinescu, desppre amintirile cu Florin Piersic

Medeea Marinescu s-a declarat impresionată de revederea cu Florin Piersic, colegul ei de scenă din piesa Străini în noapte, cel cu care a împărțit multe, atât pe scenă, cât și dincolo de ea, în timpul celor 14 ani de spectacole.

„Astăzi e ziua lui. Paisprezece ani de spectacole, turnee, mii de kilometri pe care i-am străbătut împreună. Spectacolul din această seară de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, a fost o reverență pe care publicul, colegii actori, regizori, prieteni, au făcut-o în față unui mare actor care astăzi împlinește nouăzeci de ani. A fost un spectacol memorabil, atât de frumos condus regizoral de Bobi Pricop ( m-am bucurat nespus să îl reîntâlnesc de la spectacolul nostru cu UFO) iar pe scenă de dragul meu coleg de facultate Vizante Marius Florea, acompaniați pe fundal de orchestra condusă de Alexei Țurcanu”, a spus ea pe o rețea de socializare.

Cum l-a surprins Mihai Bendeac pe Florin Piersic

Medeea Marinescu a povestit de întâlnirea cu Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, dar și de revedea cu Rodica Madache, care nu putea să lipsească de la aniversarea lui Florin Piersic. Actorul a făcut din nou dovada marelui său talent timp de trei ore. De departe, cel care a adus multe zâmbete în sală a fost Mihai Bendeac, care a avut un moment surpriză.

„M-am bucurat să îi revăd în sală pe marii actori Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, să îi pot aplauda pe scenă pe eterna Doruleț- Rodica Mandache( da, am spus eterna Doruleț pentru că în ciuda anilor , Rodica Mandache păstrează aerul acelui celebru personaj), pe colegul meu din noua producție TVB, George Ivașcu, pe dna Olga Delia Mateescu, pe Carmen Maria Strujac , să râd cu lacrimi la momentul surpriză cu Mihai Bendeac, și nu în ultimul rând să admir turul de forță pe care Florin Piersic l-a făcut timp de trei ore pe scenă. Uluitor”, a mai spus ea.

Spectacolul lui Florin PIersic, difuzat de TVR

Medeea Marinescu a anunțat că TVR va difuza în această seară spectacolul lui Florin Piersic, la care mulți și-ar fi dorit să participe, dar sala s-a dovedit neîncăpătoare.

Am aflat că TVR va difuza astăzi înregistrarea acestui spectacol. E foarte bine. Știu o mulțime de oameni care și-ar fi dorit să îl vadă în sala care azi a fost neîncăpătoare.
Mâine o iau din loc, am spectacol alături de Marius Manole, la Baia Mare și Deva, cu Fă-mi loc!
Dar înainte de asta am vrut să împărtășesc puțin din ce s-a petrecut seara asta la Naționalul bucureștean, scenă pe care Florin Piersic a jucat zeci de ani, mii de spectacole.
Mult timp m-am întrebat care e secretul lui Florin Piersic, acum cred că știu…iubirea pentru publicul sau și iubirea pe care o primește înapoi.
Că în celebra piesă a lui Nat King Cole: The greatest thing, you’ll ever learn , is just to love and be loved în return”.LA MULȚI ANI, FLORIN PIERSIC!”

Citește și: CINE L-A SUNAT PE FLORIN PIERSIC ÎN SPITAL. ACTORUL A RECUNOSCUT ABIA ACUM: „ÎMI VINE SĂ PLÂNG”

Citește și: Cum se deplasează Florin Piersic după toate problemele de sănătate. Avem dovada: „Îmi vine să râd pentru că mă…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli