O nouă victimă a doctorului Cristian Andrei, care nu este pregătită să își dezvăluie identitatea, a făcut declarații tulburătoare despre experiențele trăite în cabinetul medicului, în perioada adolescenței. CANCAN.RO are toate detaliile!
Potrivit acesteia, a ajuns la medic la inițiativa mamei sale, care avea încredere în experiența profesională a doctorului Cristian Andrei. Încă de la primele ședințe, comportamentul psihologului i s-ar fi părut nepotrivit. Tânăra susține că acesta i-ar fi vorbit foarte aproape, la ureche, și ar fi avut gesturi care depășeau limitele unei relații terapeutice obișnuite. De asemenea, afirmă că ar fi existat atingeri pe genunchi, însoțite de comentarii despre frumusețea ei.
Victima spune că nu a avut curajul să le povestească părinților ce se întâmpla. I-ar fi fost rușine și ar fi crezut, la acel moment, că poate astfel decurge terapia.
Conform declarațiilor sale, la următoarele întâlniri, comportamentul medicului ar fi devenit și mai grav. Tânăra a declarat că, în timp ce încerca să discute despre problemele personale, doctorul și-ar fi apropiat scaunul și ar fi atins-o pe picior, de la gambă în sus, gesturile fiind însoțite de remarci despre aspectul ei fizic. Ea susține că a încremenit de teamă și nu a știut cum să reacționeze, iar atunci când s-ar fi retras, medicul ar fi continuat să se apropie și i-ar fi spus că aceste gesturi ar avea rolul de a-i oferi încredere.
Victima a declarat în exclsuvitate la Dan Capatos Show:
El are alte cunoștințe față de un adolescent. În prima ședință îmi vorbea doar la ureche. Au fost momente în care se mai retrăgea și îmi mai punea mâna pe genunchi și îmi zicea mereu de frumusețea mea, care mă va ajuta să trec peste. Am plecat, mama mă aștepta în mașină. Eu nu am putut să îi spun mamei, dacă îi spuneam tatălui, ceva sigur se întâmpla. Mi-era rușine, am crezut că asta înseamnă terapie. Nu înțelegeam de ce îmi vorbește la ureche și de ce mă atinge. I-am spus mamei că a fost bine, dar eram tăcută. I-am zis că stau să analizez ce mi-a spus doctorul. La următoarea ședință, a treia adică, deja se schimbase. Am ajuns, aveam o rochiță portocalie și niște pantofi cu toculeț mic și era vară, eram bronzată. M-a întrebat dacă am urmat pașii pe care mi i-a dat, nu îmi spusese de fapt niciun pas. Am început să mă destăinui, să-i spun problemele de acasă, dar după a început iar să vină cu scaunul ăla, mi-aduc aminte cu groază. Îmi punea mâna pe picior de la pulpa de jos, mângâindu-mă până sus. Îmi zicea că am picioare lungi și frumoase. Am încremenit. Nu am știut ce să fac. Am stat o secundă și mă uitam la mâna lui, a văzut că m-am speriat, m-am mutat, a venit mai aproape, îmi zicea că atingerile lui îmi dau încredere și mă fac femeie.
Emisiunea integrală se poate urmări AICI:
Emisiunea Dan Capatos Show se difuzează în fiecare săptămână, de luni până joi, la ora 18:00, numai pe conturile oficiale de Facebook și YouTube CANCAN.RO.
CITEȘTE ȘI:
Dezvăluirile făcute de victimele lui Cristian Andrei. Psihologul a fost dus la audieri în cătușe!