Au dominat competițiile interne, s-au detașat de restul competitoarelor și, în proporție de 99.99%, vor ridica trofeul de campioană deasupra capului la final de sezon. Pe Superbet, însă, sunt deja câștigătoare ale titlurilor în competiția internă! Vorbim despre Interul lui Chivu, PSV-ul lui Dennis Man și Bayernul lui Harry Kane.
Pentru că Superbet a decis să oprească așteptarea și să valideze drept câștigătoare biletele celor care au avut încredere în cei trei granzi ai continentului. Bonus: Mbappe și Kane au „înverzit” de unii singuri alte tichete!
Descarcă Aplicația Superscore pentru toate statisticile relevante din fotbalul european!
Lupta pentru trofeul din Serie A e, de obicei, lungă și palpitantă, dar Cristi Chivu s-a întrecut pe sine la sezonul de debut ca antrenor al celor de la Internazionale Milano. Meci cu meci, a adunat puncte și a mărit distanța față de competitoare, astfel că singura întrebare este legată de momentul în care trupa de pe „Meazza” va primi mult așteptatul Scudetto. Pe Superbet l-a primit deja, cu 11 etape înaintea finalului (avans de zece puncte față de rivala AC Milan).
Situația e asemănătoare în cazul altui român. Dennis Man și ai săi colegi de la PSV Eindhoven s-au distrat cu rivalii din Olanda, au 17 puncte avans cu nouă etape rămase și sunt virtuali campioni în Eredivisie. Dar și pe Superbet, unde toate pariurile plasate pe câștigarea titlului de către PSV au fost plătite!
În Germania, ecuația s-a închis odată cu victoria lui Bayern Munchen (3-2) în „Clasicul” Germaniei cu Borussia Dortmund. Și pariorii care au mizat pe un titlu al bavarezilor au banii în cont, viitoarea campioană a Germaniei având un avans de 11 puncte față de BVB cu doar zece meciuri rămase de jucat.
În plan individual, marii performeri ai sezonului sunt Harry Kane (30 de goluri în Bundesliga) și Kylian Mbappe (23 de goluri în LaLiga). Au înscris pe bandă rulantă și sunt declarați câștigători ai titlurilor de golgheter pe Superbet!
Pariurile Antepost pot face diferența pe final de sezon!
Dacă Inter, PSV și Bayern au rezolvat rapid ecuația, alte mari competiții europene își așteaptă câștigătoarele. Iar Oferta Antepost Superbet e plină de cote care mai de care.
În Premier League, Arsenal (cotă 1.40) are prima șansă în fața lui Manchester City (2.75). Barcelona (1.30) e favorită în fața Realului (3.40) în LaLiga, iar Superliga e o carte încă foarte deschisă: cotă 3.00 pentru un titlu al Universității Craiova, cotă 4.50 pentru unul al Rapidului, cotă 5.00 pentru un succes al lui CFR sau al lui Dinamo. Și cote de 10.00 pentru U Cluj, respectiv 50.00 în dreptul lui FC Argeș.
De ce Cotele Antepost? Pentru că sunt mai mari decât cotele obișnuite și pot fi combinate! Dacă nu alegi campionatele interne în desfășurare, te poți îndrepta spre Cotele Antepost pentru Liga Campionilor, Europa League sau Conference League. Sau spre câștigătoarea din NBA sau jucătorii de tenis care vor triumfa la Roland Garros sau Wimbledon.