Lumea filmului și a teatrului este în doliu după moartea actriței britanice Jane Lapotaire! Aceasta i-a fost cunoscută publicului din producții celebre precum The Crown și Downton Abbey. Artista s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, iar vestea a întristat profund fanii și colegii de breaslă.
Decesul actriței a avut loc pe 5 martie, însă anunțul oficial a fost făcut abia o săptămână mai târziu. De-a lungul unei cariere impresionante, Jane Lapotaire a cucerit publicul cu roluri atât pe scenă, cât și pe micile ecrane.
Unul dintre cele mai importante momente din cariera actriței a venit în anii ’80. Atunci când Lapotaire a interpretat-o pe celebra cântăreață Edith Piaf pe Broadway. Rolul i-a adus un succes răsunător și premiul Tony pentru cea mai bună actriță într-o piesă de teatru.
Într-un mesaj emoționant transmis după vestea morții sale, Royal Shakespeare Company a elogiat contribuția actriței la teatru și a amintit rolurile care au consacrat-o.
Reprezentanții instituției au subliniat că Jane Lapotaire a fost „o actriță cu adevărat strălucitoare”! Aceștia au amintit interpretările sale din „Piaf” sau rolul Gertrude din „Hamlet”, jucat alături de Kenneth Branagh.
Jane Lapotaire și-a început cariera în 1965, pe scena teatrului Bristol Old Vic, unde a interpretat rolul Ruby Birtle în piesa „When We Are Married”.
Câțiva ani mai târziu, actrița a devenit membru fondator al Young Vic Theatre, iar în 1974 s-a alăturat prestigioasei Royal Shakespeare Company.
Primul rol care i-a adus notorietate în televiziune a fost cel al savantei Marie Curie, interpretat în serialul din 1977. Ulterior, actrița a continuat să apară în producții importante, printre care filmul Lady Jane, unde a interpretat-o pe regina Maria.
De asemenea, publicul a putut-o vedea în serialele „Downton Abbey”, în rolul Prințesei Kuragin, și „The Crown”, unde a interpretat-o pe Prințesa Alice de Battenberg.
Viața actriței nu a fost lipsită de încercări. În anul 2000, în timp ce preda un curs de Shakespeare la Paris, Jane Lapotaire a suferit o hemoragie cerebrală severă.
A fost operată de urgență și a petrecut aproape patru săptămâni la terapie intensivă, într-o perioadă extrem de dificilă pentru artistă. Experiența dramatică a fost descrisă ulterior în memoriile sale, publicate în volumul „Time Out of Mind”.
În ciuda problemelor de sănătate, actrița a continuat să fie activă în lumea culturală și să participe la evenimente importante.
În februarie 2026, cu doar câteva săptămâni înainte de moarte, Jane Lapotaire a avut o apariție publică importantă. Actrița a fost onorată la Windsor Castle, unde a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE). Distincția a venit ca o recunoaștere a contribuției sale excepționale la teatru și cinematografie. O recunoaștere după o carieră care s-a întins pe mai bine de cinci decenii.
Foto: Profimedia