Transformarea Ozanei Barabancea a atras atenția publicului încă de anul trecut, când artista a reușit să slăbească un număr impresionant de kilograme.
Schimbarea nu a fost una întâmplătoare, ci rezultatul unui proces complex, care a inclus atât intervenții medicale în trecut, cât și o disciplină alimentară adoptată ulterior.
De-a lungul anilor, Ozana s-a confruntat cu fluctuații de greutate și a apelat inclusiv la montarea unui inel gastric, însă în ultima perioadă a reușit să își stabilizeze stilul de viață printr-o alimentație atentă și printr-o abordare mult mai echilibrată.

În prezent, vedeta vorbește deschis despre modul în care reușește să se mențină și despre principiile care îi ghidează dieta. Ozana a explicat că, dincolo de aspectul fizic, cel mai important câștig este starea de bine pe care o simte.
„Mă mențin bine, pentru că văd cât de frumoase sunt și nu vreau să pierd treaba asta. Încă îmi pasă, mă simt mult mai bine. Sunt dezinflamată, masa musculară este la locul ei, am început să fac și sport, sunt încântată de această victorie.”, spune aceasta.
Totodată, artista îşi doreşte să fie o inspiraţie pentru publicul său în vederea adoptării unui stil de viaţă mai sănătos:
“Mi-aș dori ca toți românii să slăbească, toți românii să fie frumoși, să-și aleagă alimentele atent, să se uită pe etichete, să vadă dacă merită sau nu să bage în coșul de cumpărături. Deci este și o educație, sper eu.”
În ceea ce privește alimentația actuală, Ozana a făcut schimbări majore, renunțând la alimentele bogate în carbohidrați și la produsele procesate. Aceasta a mărturisit că a învățat să își asculte corpul și să aleagă variante cât mai naturale și mai ușoare.
„Consider că este mult mai ușoară. Pește eventual sau fructe de mare și multe legume, multe, multe, multe legume. E un pic mai greuţ acum cu postul, dar încerc să-mi aleg din legumele pe care le consum, cele care au carbohidrați cât mai puțini. Am învățat să evit pe cât posibil carbohidrații.”
CITEŞTE ŞI: Dieta Ozanei Barabancea. Cum a reușit jurata de la Te cunosc de undeva să ajungă la 65 de kilograme
Cum a reușit Ozana Barabancea să slăbească 35 de kg, de fapt. Acum poartă hainele fiicei sale!