Nu i-ai da 50 de ani! Kamara Ghedi, una dintre jumătățile trupei Alb Negru, a fost surprins de CANCAN.RO la un restaurant tip împinge-tava, după care atâția români sunt nostalgici. Pentru că are și strămoși greci, cu siguranță Kamara nu s-a abținut de la bunătățile de Paști, așa că acum trebuie ceva mai ușor.
Un somon cu orez, prânzul tipic al corporatiștilor, este alegerea lui Kamara. Iată o posibilă explicație pentru aspectul atât de tineresc al cântărețului, care a schimbat prefixul în buletin, dar își poartă cei 50 de ani cu vigoare.
Părul ușor încărunțit e singurul indiciu că artistul nu mai e ca la 20 de ani. În schimb, mâna plină de inele de argint, câte unul pe fiecare deget, e semn că domnul Kamara e practic același tânăr cântăreț, plin de viață și energie, care îi încânta pe români cu o abordare inedită față de trupele de pe atunci.
Meniul lui Kamara este perfect pentru refacere după lupta în care a fost învins recent la gala RXF de Cornel Păsat. Atunci, Kamara ”și-a luat-o” de la tipul care a înființat Flamingo Boys, trupă de stripperi în vogă cam în aceeași perioadă în care Kamara ajunsese inclusiv la Eurovision cu trupa Todomondo (cine mai ține minte hitul lor? Liubi Liubi I love You!”).
Dacă avea inelele pe mână și la Gala RXF, sigur rezultatul era altul! Ei, dar Kamara a fost mereu un tip ”parol”, cu maximă sportivitate în showbizz. Bine, i-a dat și el o bucată lui Păsat, dar nu l-a mâncat de viu, cum se așteptau unii. În schimb, a mâncat o porție zdravănă de orez.

Ca orice vedetă, Kamara poartă ochelari de soare foarte închiși, dar de data asta ”uniforma” ar putea fi justificată. Nu e exclus să aibă în continuare niște urme de la lupta cu Cornel Păsat.
Deși anii au trecut, Kamara rămâne un adevărat fenomen al scenei autohtone. De pe vremea hiturilor cu Alb Negru care făceau ringurile să explodeze, artistul continuă să demonstreze că energia nu ține cont de data de naștere. Nu e exclus să pregătească chiar și un proiect nou, ceva mai fresh, cu influențe de trap, dar cu acel suflet balcanic care l-a făcut celebru. Nici nu sună rău, ce zici, Kamara?